Actionarii London Stock Exchange au aprobat

Actionarii London Stock Exchange au aprobat fuziunea cu bursa de la Frankfurt, care ar genera un gig...

LSE a informat luni intr-un comunicat de presa ca 99,98% dintre actionarii sai s-au pronuntat in favoarea fuziunii cu Deutsche Boerse, in pofida faptului ca, in urma cu aproximativ o saptamana, alegatorii britanici au votat in favoarea iesirii din Uniunea Europeana.

Deutsche Boerse va cere si ea actionarilor sai sa aprobe aceasta fuziune printr-un vot prin corespondenta, care se incheie la data de 12 iulie.

Anterior, presedintele London Stock Exchange Group, Donald Brydon, i-a sfatuit pe actionari sa voteze in favoarea fuziunii cu Deutsche Boerse, adaugand ca este increzator ca Bruxelles-ul isi va da acordul pentru aceasta tranzactie care va da nastere uneia din cele mai mari burse din lume.

Potrivit lui Brydon, Marea Britanie va mai ramane in UE cel putin doi ani, perioada in care exista suficient timp pentru a pune la punct o structura optima pentru aceasta tranzactie.

Tranzactia are nevoie de aprobarea a cel putin 75% din valoarea actiunilor. Aceasta este cea de a treia incercare a LSE de a fuziona cu Deutsche Boerse in ultimii 16 ani.

In luna martie a acestui an, Deutsche Boerse si LSE au anuntat ca au pus la punct termenii unui acord de fuziune care urma sa dea nastere unui gigant bursier european si care ar urma sa aiba cartierul general la Londra.

Saptamana trecuta, presedintele Autoritatii de Reglementare a Pietelor Financiare din Germania (Bafin) a criticat ideea ca Londra sa fie cartierul general al noului grup bursier rezultat in urma fuziunii dintre London Stock Exchange si Deutsche Boerse. Autoritatea este subordonata Ministerului de Finante. Desi nu se poate opune fuziunii dintre London Stock Exchange si Deutsche Boerse, opinia Bafin este influenta.

Comments