Adrian Mutu, intalnire de cinci stele cu Marcello Lippi. Cum l-a surprins renumitul antrenor italian...

Fostul campion mondial Marcello Lippi a profitat de vizita lui Adrian Mutu in Republica Dominicana si l-a invitat la masa.

Romanul si familia lui au fost tratati cu delicatese italiene de fostul mare antrenor, intre timp retras din activitate.

Marcelo Lippi, tratament special pentru Adrian Mutu

Marcello Lippi este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului. Are in palmares nu mai putin de 20 de trofee, cel mai important fiind Cupa Mondiala cucerita cu Italia in 2006.

Italianul a anuntat ca a pus capat carierei si s-a stabilit in Republica Dominicana, acolo unde a ajuns recent si Adrian Mutu.

Fostul international roman isi viziteaza fetele pe care le are din casatoria cu Consuelo, iar Marcello Lippi a profitat de prezenta lui in insula.

Italianul l-a invitat la masa, impreuna cu familia, si i-a tratat ca pe niste oaspeti speciali, cu preparate italiene traditionale si vin alb.

"O dupa-amiaza foarte frumoasa pentru mine si familia mea alaturi de un maestru al fotbalului #MarceloLippi. Multumesc pentru invitatie domnule si pentru toate sfaturile pe care mi le-ati dat", a scris Mutu pe Instagram.

Adrian Mutu asteapta o oferta concreta pentru a reveni in antrenorat

Adrian Mutu a fost dat afara de Adrian Mititelu junior de la FC U Craiova dupa un mandat care a durat doar cinci luni. Daca oficialul din Banie regreta despartirea de "Briliant", acesta nu pare sa fie cu adevarat afectat.

Adrian Mutu nu duce lipsa de oferte si asteapta ca una dintre acestea sa se concretizeze pentru a reveni in antrenorat.

Gruparea maghiara Kisvarda l-a invitat la un meci de campionat pentru a discuta detaliile unei posibile colaborari, insa Mutu amana, deocamdata, raspunsul final.

Fostul international este pe lista posibililor succesori ai lui Mirel Radoi pe banca echipei nationale a Romaniei, asa cum FANATIK a dezvaluit in exclusivitate. Acesta este motivul pentru care Mutu nu a raspuns ofertei din Ungaria.

Comments