Afaceri de succes. De la bartending si bodybuilding la agricultura

Afaceri de succes. De la bartending si bodybuilding la agricultura

Afaceri de succes. De la bartending si bodybuilding la agricultura

Doi tineri din Năsăud, Dani și Radu Onigoae, au decis să pună bazele unei afaceri în agricultură. Aproape străini de acest domeniu, nu le-a fost tocmai ușor. Cu toate acestea, azi dețin unul dintre cele mai mari solarii din zona noastră.

Dani și Radu, doi frați care locuiesc în cartierul Lușca din Năsăud au decis într-o zi că e momentul să schimbe ceva în viața lor, să renunțe la clasicul program de muncă și să fie ei cei care iau toate deciziile în ceea ce îi privește. Cea mai grea parte a fost, după cum povestește chiar Dani, începutul.

Cei doi frați nu au avut tangențe cu agricultura: Dani a avut de-a lungul anilor mai multe joburi de bartender și și-a dezvoltat o pasiune pentru fitness și bodybuilding și chiar a participat la concursuri, fiind renumit în zonă pentru asta. Radu, de asemenea, a avut mai multe locuri de muncă, însă niciunul în agricultură.

„Am vrut să fac ceva, să fac ceva... altceva. Mi-am dorit o afacere de familie, dar nu eram decis în ce domeniu. Am muncit aici alături de familie și prieteni, totul e făcut de noi – și e unul dintre cele mai mari solarii dintr-o singură bucată din județ”., povestește Dani.

Motivul pentru care au ales acest domeniu a fost acela că dețineau un teren chiar în apropierea casei lor și ajutați de părinți – care au lucrat peste zece ani în Spania în agricultură – au pus pe picioare afacerea “Lușca Produse cu gust românesc” pe baza unui proiect european, care, azi, le ocupă aproape tot timpul, însă și rezultatele sunt notabile. Deși e doar primul an, Dani și Radu au deja un solariu plin cu de toate, iar roadele muncii lor de zi cu zi se văd deja.

Mai multe pe bistriteanul.ro. 

Articole recomandate

Comments