AFP: In spatele discursurilor, divergentele persista intre Merkel si Macron

AFP: In spatele discursurilor, divergentele persista intre Merkel si Macron

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au proclamat marţi cu tărie voinţa de apropiere a relaţiilor dintre statele lor, însă, în spatele amabilităţilor, persistă divergenţe pe teme precum politica bugetară, energia sau vânzările de arme, notează AFP.

'Venim din două lumi foarte diferite', a explicat cancelarul Merkel, referindu-se la energia nucleară, cu ocazia unei dezbateri cu cetăţeni germani şi francezi la Aachen, unde cei doi lideri au semnat marţi un nou tratat de întărire a cooperării între ţările lor.

'Când participăm la conferinţe asupra climei, Emmanuel Macron are un mic avantaj faţă de mine pentru că are atâtea centrale nucleare care emit foarte puţin CO2', a declarat Angela Merkel, care a decis, după catastrofa de la Fukushima din 2011, ca Germania să renunţe la energia nucleară.

'Am, de asemenea, o populaţie care, cred eu, nu ar fi foarte entuziastă dacă aş înlocui centralele pe cărbune prin centrale nucleare. De aceea noi am decis să eliminăm progresiv energia nucleară', a declarat ea, în prezenţa lui Macron.

'La nivelul francez, prioritatea mea nu este de a accelera închiderea centralelor nucleare, prioritatea mea este de a accelera închiderea centralelor pe cărbune', a răspuns preşedintele Franţei.

'Din punctul de vedere al strategiei mele privind CO2, este cel mai coerent: dacă vreau să reduc emisiile, ceea ce trebuie să fac înainte de toate este să reduc producţia fosilă', a adăugat el, subliniind că cele care poluează cel mai mult 'sunt minele de cărbune, apoi gazul, apoi centralele nucleare şi, la urmă, energiile regenerabile'.

Un alt dezacord franco-german este legat de vânzările de arme către Arabia Saudită. Germania a decis în octombrie suspendarea lor atât timp cât nu vor fi clarificate dedesubturile asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi.

În ce priveşte Franţa, aceasta vinde în continuare arme Riadului. 'Dacă am decide că, împreună cu partenerii noştri strategici, de azi pe mâine, oprim tot, ne pierdem orice credibilitate în regiune', a explicat Macron. 'Prioritatea noastră este lupta împotriva terorismului islamist şi, în această luptă, ei (Arabia Saudită) sunt partenerii noştri', a adăugat şeful statului francez.

În fine, el a reamintit divergenţele care separă încă cele două state în problemele bugetare. 'Dacă ar trebui să schematizez un pic, fără îndoială că Franţa a avut un gust nemăsurat pentru creşterea cheltuielilor publice şi o foarte slabă sensibilitate faţă de ideea de deficit public, iar de partea cealaltă, Germania are un gust nemăsurat pentru consolidarea bugetară şi o slabă sensibilitate faţă de stimularea economiei prin cheltuieli', a punctat Macron, chemând, în prezenţa cancelarului german, la 'coordonarea mai bună' a politicii bugetare.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

Angela Merkel şi Emmanuel Macron au semnat noul tratat de prietenie germano-francez

Comments