ALDE propune ca toti parlamentarii sa isi dea demisia pentru a organiza alegeri anticipate

ALDE propune ca toti parlamentarii sa isi dea demisia pentru a organiza alegeri anticipate

ALDE propune ca toti parlamentarii sa isi dea demisia pentru a organiza alegeri anticipate

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin precizând că primul-ministru a prezentat liderilor partidelor două variante de dată a legerilor, pe 4 şi 11 decembrie, în opinia sa, ambele fiind ”proaste”, mai scrie news.ro.

"Ambele variante sunt proaste, pentru ca pe 1 decembrie este ziua nationala si apoi urmeaza o sarbatoare mare, iar prezenta la vot va fi redusa. Pe de alta parte, pe 11 decembrie este posibil sa fie vreme dificila", a spus copresedintele ALDE.

In opinia ALDE, concluzia la care s-a ajuns este ca cea mai buna solutie, identificata cu ceva timp in urma, pentru a se organiza alegeri in conditii decente, este ca acestea sa aiba loc in lunile octombrie sau noiembrie pentru ca participarea la vot sa fie cat mai numeroasa.

"Solutia ar fi un acord intre toate partidele pentru organizarea de alegeri anticipate, mai devreme, in octombrie sau noiembrie. Pentru asta, toti parlamentarii trebuie sa isi dea demisia mai devreme. Parlamentarii ALDE, toti, sunt gata sa isi dea demisia", a spus acesta.

Intrebat daca este dispus sa isi dea demisia din Parlament, celalalt copresedinte al ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a aratat ca, printr-un gest individual, nu se rezolva problema si ca acest lucru trebuie convenit. "Constatam ca data alegerilor se decaleaza permanent pentru a fi organizate in ianuarie, februarie, atunci cand sunt cele mai proaste conditii meteo. Nu acesta este sensul democratiei, ci o cat mai mare participare la vot", a spus Tariceanu.

El a mentionat ca nu a discutat cu colegii de la PSD pentru ca Liviu Dragnea este in vacanta.

"Vom discuta la intoarcerea din vacanta", a spus Tariceanu

Articole recomandate

Comments