ALEGERI 2024. Val de INCIDENTE in sectiile de votare! Politia a intocmit dosare penale pentru 65 de...

Conform informatiilor transmise de MAI, pana la ora 14.00 au fost aplicate 87 de sanctiuni contraventionale: 42 de amenzi in valoare de peste 47.000 de lei si 45 de avertismente, relateaza HotNews.ro.

Au fost intocmite dosare penale pentru 65 de posibile infractiuni. Reprezentantii MAI au facut o selectie a acestor incidente, dintre acestea reamrcandu-se urmatoarele:

A fost inregistrat si un deces intr-o sectie de votare din judetul Valcea. Un barbat in varsta de 45 de ani a facut o criza de epilepsie si a intrat in stop cardio-respirator. El nu a putut fi salvat de catre echipajul medical sosit la fata locului.

La o sectie de vot din judetul Dolj, agentul de politie aflat in serviciu a intervenit pentru ca se crease o stare de agitatie din cauza aglomeratiei de la intrare. La un moment dat, unul dintre barbatii aflati in grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost nevoie de folosirea sprayul iritant lacrimogen. Concubina barbatului in cauza a profitat de situatia creata si l-a muscat de mana pe politist, fara a fi nevoie de ingrijiri medicale. A fost sesizat Parchetul pentru infractiunile de ultraj, cele doua persoane fiind in custodia politistilor. Totodata, a fost dispusa inlocuirea agentului de politie din serviciul de protectie.

In Giurgiu, o persoana a sunat la 112 sustinand ca la o sectie de votare anumite persoane intra cu votantii in cabina de vot, in mod frecvent. In urma verificarilor s-a stabilit ca aspectele sesizate nu se confirma, iar persoana respectiva a fost amendata pentru apelarea abuziva a numarului 112.

Politistii din judetul Satu Mare au fost sesizati de catre presedintele unei sectii de votare ca un barbat a sustras un buletin de vot. S-a intocmit dosar penal pentru furt.

Intr-o localitate din judetul Vaslui, un barbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru ca a sfatuit alegatorii cum sa voteze, la 300 de metri de sectia de votare.

Politistii din Tecuci cerceteaza un barbat pentru frauda la vot dupa ce presedintele sectiei de votare a observat ca la iesirea din cabinele de vot barbatul respectiv avea 7 buletine de vot, iar sotia sa doar 3, desi intrasera in cabine fiecare cu cate 5 buletine. Din cercetari s-a stabilit ca femeie respectiva i-ar fi dat sotului pe ascuns doua buletine pentru a vota in locul ei, motivand ca ea nu stie sa citeasca.

In judetul Vrancea, prin sistemul de prevenire a votului ilegal a fost generata o notificare, stabilindu-se ca un cetatean italian a votat folosind un document de identitate eliberat de autoritatile italiene, desi nu avea acest drept, intrucat permisul de sedere in tara noastra era expirat. S-a intocmit dosar penal pentru frauda la vot.

Politisti de la o sectie rurala din judetul Constanta au fost sesizati de un barbat cu privire la faptul ca un candidat la primarie i-ar fi oferit suma de 1.000 de lei pentru a-l vota. Pentru ca ar fi refuzat, candidatul l-ar fi agresat fizic. A fost intocmit dosar de cercetare penala pentru savarsirea coruperea alegatorilor si purtare abuziva.

In judetul Alba, un barbat a sunat la 112 pentru a reclama ca la magazinul aflat vizavi de o sectie de votare se ofera alimente cetatenilor in scop electoral. Se fac cercetari pentru infractiunea de corupere a alegatorilor.

Si in Caras-Severin, politistii au fost sesizati ca un barbat aflat intr-o masina oprita in apropiere de o sectie de vot ofera bani alegatorilor. Politistii au gasit asupra barbatului aproximativ 3.000 de lei, precum si mai multe liste cu persoane din localitatea respectiva. A fost dus la sectie si au fost intocmite acte procedurale pentru infractiunea de corupere a alegatorilor.In privinta actiunilor desfasurate de politisti in trafic, pana la ora 14.00 au fost verificate 9.500 de persoane cu 7.000 de vehicule, fiind aplicate 1.800 de sanctiuni contraventionale si constatate 24 de infractiuni.

Comments