Alegeri Italia: un partid de extrema dreapta, in pragul unei victorii cu multe necunoscute. Un profe...


Victoria dreptei pare cel mai sigur scenariu in alegerile legislative de duminica din Italia, dar importanta pentru stabilitatea viitorului guvern va fi dimensiunea ei, spune pentru Libertatea, de la Roma, profesorul de stiinte politice Lorenzo De Sio. Partidul dominant, gruparea extremista Fratii Italiei, pare sa aleaga cartea pragmatismului, indepartandu-se de radacinile fasciste, dar multe dintre propunerile sale au opozanti fermi in Peninsula.


Coalitia de dreapta condusa de partidul extremist postfascist Fratelli d'Italia (Fratii Italiei - FdI) are prima sansa la victorie in alegerile legislative anticipate de duminica, pe fondul dezacordurilor si dezorganizarii din tabara de centru-stanga.


Lidera FdI Giorgia Meloni, singurul partid parlamentar aflat acum in opozitie la Roma, pare a fi cea care a castigat inimile multor alegatori, intr-o perioada dificila pentru multi italieni care se plang de costurile tot mai mari ale energiei, ale cumparaturilor de zi cu zi, inclusiv de pretul exagerat al obisnuitului lor espresso.


Si in vreme ce FdI ar deveni primul partid al dreptei extreme ajuns la conducerea Executivului italian dupa Benito Mussolini, mai exact la vreo suta de ani dupa dictatorul fascist, Meloni asigura ca guvernarea ei va fi una conservatoare, pragmatica, europeana si pro-atlantica.


Discursul ei nu i-a convins pe opozantii politici, dar unii comentatori cred ca Meloni va merge intr-adevar pe cartea pragmatismului, alegand ca partidul ei sa devina principalul reprezentant al dreptei in Italia.


Suficiente intrebari deschise raman valabile insa atunci cand vine vorba despre dimensiunea victoriei dreptei si despre directia si stabilitatea unei viitoare coalitii in care Meloni va trebui sa negocieze cu principalul rival Matteo Salvini, seful Ligii, si cu nemuritorul Silvio Berlusconi, liderul celui Forza Italia.


Cat de mare va fi victoria dreptei si ce surprize ar putea oferi sudul


,,Cel mai probabil scenariu de duminica este cel al unei victorii a blocului de dreapta, cu o majoritate confortabila", spune pentru Libertatea profesorul de stiinte politice Lorenzo De Sio, de la Universitatea Luiss din Roma.


Intr-adevar, ultimele sondaje au sugerat ca blocul dreptei ar putea aduna in jur de 47% din voturi, in vreme ce coalitia condusa de principalul partid de centru-stanga este creditata cu 28% din voturi, Miscarea 5 Stele (M5S) - aproape 14%, iar alianta centrista cu 5,5%.


,,O surpriza posibila ar putea aparea daca M5S ar obtine rezultate bune in sud, ceea ce ar putea redeschide partial competitia pentru circumscriptiile uninominale", explica De Sio, cu referire la partidul populist anti-sistem care a castigat precedentele alegeri, numai pentru a se prabusi in sondaje, o erodare cauzata de dezamagirea alegatorilor.


Sistemul electoral italian este unul complex, in care aproape doua treimi dintre parlamentari sunt alesi prin reprezentare proportionala, iar o treime in circumsciptii uninominale.


Actualele estimari spun ca cele mai multe mandate alocate in circumscriptiile uninominale, in jur de 80%, ar merge la dreapta.


,,Daca M5S obtine rezultate bune in sud, s-ar putea ca aceasta cursa sa fie mai competitiva. Ceea ce ar putea reduce majoritatea dreptei", spune De Sio.


In Sudul mai sarac, una dintre principalele batalii se duce pe tema ,,venitului cetatenesc", o suma de 700 de euro acordata gospodariilor care traiesc in saracie, principala politica promovata de M5S in timpul guvernarii.


Liderul Miscarii 5 Stele, Giuseppe Conte. FOTO: EPA

In jur de trei milioane de italieni beneficiaza de acest venit, 70% dintre ei din sud, iar multi analisti spun ca politica ofera o plasa de protectie importanta pentru multe familii, potrivit The Brussels Times.


In vreme ce FdI si Liga au propus renuntarea la aceasta politica, sau in cel mai bun caz reformarea ei, M5S a facut campanie promitand sa o apere, motiv pentru care gruparea se afla in fruntea sondajelor de opinie realizate printre alegatorii din sud.


In contextul crizei energetice declansate de razboiul din Ucraina, cresterea preturilor si costul din ce in ce mai inaccesibil al traiului a ocupat de altfel un loc central in dezbaterile electorale.


Un sondaj Quorum/YouTrend recent a aratat ca 90% dintre italieni sunt ingrijorati de facturile la energie.


Stabilitate, dar in functie de rezultate


Ultimele zile ale campaniei electorale au adus tot mai multe articole in presa internationala in care cuvantul cheie pare sa fi fost ,,stabilitate".


Nu degeaba. De-a lungul timpului, sistemul politic italian si-a castigat o reputatie dubioasa pentru instabilitatea sa.


Guvernele s-au prabusit in mod repetat, astfel ca in cei 76 de ani de la crearea republicii, Italia a avut 67 de cabinete.


Problemele sociale si economice, cauzate de o mostenire culturala fragmentata si de o puternica diviziune intre nord si sud au exacerbat si mai mult aceasta problema.


Actualul guvern de coalitie condus de economistul Mario Draghi s-a prabusit spre exemplu in vara, dupa ce mai multe partide si-au retras sprijinul. Iar acesta luase la randul lui locul cabinetului rezultat din alegerile din 2018, format de M5S si Liga, care s-a prabusit destul de repede in mijlocul mandatului.


Deci cat de stabil va fi un guvern al dreptei, intr-un moment in care Italia se confrunta cu o criza economica, pe fondul unui razboi devastator in Ucraina, si are nevoie de politici echilibrate, inclusiv in privinta cheltuirii sumei uriase provenite din PNRR?


,,Este una dintre intrebarile fundamentale ale acestor alegeri", subliniaza profesorul De Sio.


,,Daca ne uitam la trecut, exista o traditie a pragmatismului in coalitiile de centru-dreapta. Aceste partide ar putea avea multe diferende, dar in acelasi timp, perspectiva de a fi la guvernare este asa de atragatoare incat se vor lupta fara sa compromita stabilitatea guvernului. Este ceea ce s-a intamplat in trecut", spune el.


In acelasi timp, aminteste profesorul, asta s-a intamplat sub conducerea lui Silvio Berlusconi, care avea resurse importante cu care isi putea conditiona aliatii - cele financiare, cele media. Asa ca Berlusconi juca mereu rolul unui stabilizator al aliantei, inclusiv in coalitii cu partide precum Liga, care in trecut se numea Liga Nordului si milita pentru separatism.


Soliditatea viitorului guvern de dreapta tine in mare parte de scorul alegerilor.


In vreme ce partidul lui Berlusconi s-a micsorat, iar fostul premier joaca acum rolul unui arbitru, rivalitatea dintre Meloni si Salvini, care lupta pentru tabara dreptei, a fost vizibila in timpul campaniei electorale.


,,Asteptarile noastre cu privire la pragmatism inseamna ca, daca Meloni are un rezultat bun, mult mai bun decat Salvini, asta inseamna ca guvernul ar putea fi stabil si ca vor gasi intelegere pe chestiunile principale", spune De Sio.


Ce asteptam de la un guvern al dreptei


Anuntata sosire la guvernare a unui partid cu radacini fasciste a ingrijorat suficienti oameni din toate grupurile posibile.


Vorbim despre democrati, despre pro-europenii care se tem de euroscepticismul lui Meloni, despre aparatorii drepturilor femeilor care se tem de pozitiile impotriva avortului ale FdI, aparatorii comunitatii LGBT si, nu in ultimul rand, despre sustinatorii Ucrainei care au observat ca o parte a dreptei italiene are o simpatie declarata fata de Vladimir Putin.


In vreme ce viitorul este evident greu de prezis, analistii au observat ca Meloni a fost mereu dornica sa calmeze aceste temeri si sa sugereze continuitate.


Giorgia Meloni. FOTO: EPA

,,Impresia noastra este ca au existat intalniri intre Meloni si presedintele Sergio Mattarella, premierul (interimar) Mario Draghi, si perceptia a fost ca ea i-a reasigurat pe acestia de mentinerea coodonatelor fundamentale ale politicii italiene in privinta UE. Deci asteptam mai degraba continuitate decat schimbare", spune profesorul De Sio.


,,Asteptarile generale sunt acum ca guvernul sa raspunda pragmatismului care caracterizeaza politica de centru-dreapta si sa mentina linia politicii externe italiene - pro-atlantica si integrare europeana", adauga el.


In acelasi timp, spune profesorul, ne putem astepta ca un guvern Meloni sa fie mai asertiv in privinta reprezentarii intereselor italiene in negocierile cu ceilalti parteneri UE.


,,Mai putem astepta o schimbare a politicii economice. (Reprezentantii dreptei) au mentionat abolirea ajutorului pentru nevoiasi (venitul cetatenesc n.r.) si inlocuirea lui cu alte instrumente. De asemenea, este posibil sa se concentreze mai mult pe sprijinirea micilor intreprinderi", spune De Sio.


Chestiunile sociale si culturale ar putea vedea schimbari mai mari.


,,Este posibil sa avem masuri simbolice pe tema migratiei. Pe tema avortului nu cred ca vom avea mari schimbari. Dar probabil ca nu vor exista progrese in privinta drepturilor comunitatii LGBT", concluzioneaza profesorul.


Chestiunea migratiei si-a pierdut din importanta in ultima vreme, dar partidele dreptei, in special Liga si intr-o masura mai mica FdI, au continuat sa militeze pentru limitarea fluxului.


Posibila limitare suplimentara a avortului este iarasi o chestiune care ingrijoreaza multa lume.


Italia a legalizat avortul in 1978. Cu toate acestea, in practica, femeile se confrunta cu obstacole la fiecare pas, de la medici care refuza sa aprobe sau sa efectueze avorturi pana la guvernele regionale care ignora legea.


Noi obstacole sunt ridicate in regiunile administrate de partide de extrema dreapta, cum ar fi Marche si Abruzzo, unde FdI guverneaza in coalitie cu Liga.


Activistii se tem prin urmare ca acelasi lucru s-ar putea intampla la nivel national.


In conditiile discursului crestin-conservator adoptat de Meloni, temeri exista si in randul comunitatii LGBT.


La inceputul acestei luni, un activist LGBT a luat cu asalt scena unui miting al FdI si a purtat un scurt dialog cu Meloni.


Meloni - care se opune casatoriilor gay si adoptiilor de catre cupluri de acelasi sex - a criticat recent un episod din animatia Peppa Pig pentru ca a prezentat parinti de acelasi sex.


Cu toate acestea, manifestul FdI s-a angajat sa mentina legea privind uniunile civile intre persoane de acelasi sex, atacata de partid la intrarea ei in vigoare, in 2016.


O intrebare importanta cu privire la viitoarele politici ale unei coalitii de drepte au legatura cu sprijinul Italiei pentru Ucraina. Atat Belusconi, cat si Salvini au o simpatie declarata pentru Putin si, chiar daca a condamnat invazia din Ucraina, cel din urma a vorbit in mai multe randuri despre efectul nociv al sanctiunilor impuse Rusiei.


De la debutul razboiului, Meloni a pastrat o pozitie ferma pro-atlantica, iar profesorul De Sio crede ca acest lucru va fi valabil si in continuare.


,,Nu cred ca lucrurile se vor schimba. FdI a avut o pozitie foarte clara in sustinerea guvernului Draghi in toate voturile parlamentare (pe tema rizboiului). Meloni a spus niste lucruri clare. Nu ma astept ca acest lcuru sa se schimbe", subliniaza el.


Populism si fascism


In cele din urma, in ciuda discursului atent din ultimele luni, Meloni a facut zilele trecute o declaratie ferma de sustinere a premierului maghiar Viktor Orban, aflat in plin conflict cu UE.


Meloni nu si-a ascuns simpatiile pentru alti lideri conservatori populisti. Ea s-a intalnit in ultimii ani cu aliati ideologici precum Orban sau cu aliatul lui Donald Trump, strategul Steve Bannon, condamnat pentru obstructionarea justitiei si si-a exprimat admiratia fata de fostul presedinte american.


Meloni s-a remarcat ca o eurosceptica puternica, criticand in mod deschis ,,birocratii de la Bruxelles" si cerand ca Italia sa renegocieze relatia cu Comisia Europeana - desi nu a mers niciodata atat de departe ca Salvini, care purta un tricou cu ,,No Euro".


Dar ea si-a indulcit recent tonul si pana de curand, evitase sa isi afiseze simpatia pentru Orban.


,,Declaratia cu privire la Orban a venit ca o surpriza, a fost cumva neasteptata", spune profesorul De Sio. ,,Poate a fost ca o concesie pentru vechii sai suporteri", adauga el.


In acelasi timp, profesorul este convins ca victoria lui Meloni ar constitui un imbold pentru fortele populiste eurosceptice ale Europei.


,,Da, cred ca da", spune el, chestionat pe aceaasta tema. ,,Cred asta deoarece Meloni a sprijinit explicit VOX-ul (partidul dreptei dure din Spania). Cred ca inevitabil, chiar daca ea va fi pragmatica la guvernare, partidele populiste radicale vor fi incurajate de victoria sa", spune profesorul.


In acelasi timp, crede el, fascismul nu mai joaca un rol in partidul lui Meloni.


FdI isi are radacinile in Miscarea Sociala Italiana, gruparea post-fascista creata in 1946 de sustinatorii dictatorului Benito Mussolini.


In trecut, Meloni nu si-a ascuns simpatia pentru dictator, dar acum spune ca nu mai are aceeasi opinie.


De Sio observa ca partidul are o pozitie clara pro-democratica.


,,Fascismul este o amintire indepartata, inseamna ceva pentru oamenii in varsta sau pentru o minoritate de tineri extremisti. Dar ei nu sunt reprezentativi pentru alegatorii lui Meloni", spune profesorul, care considera ca FdI vrea sa fie o varianta moderna, de viitor, a conservatorismului


Importanti in aceasta ecuatie sunt alegatorii, iar Meloni pare sa fi reusit sa atraga un mix de votanti.


,,Am facut cateva spondaje si am aflat ca alegatorii sunt conservatori pe unele chestiuni - migratie, prezidentialism, schimbari climatice - dar in acelasi timp sunt progresivi pe chestiuni economice. Spre exemplu, redistribuirea veniturilor, pensii, salariu minim. Asta inseamna ca nu exista o polarizare puternica, nu sunt de dreapta pe toate chestiunile", crede el.


,,In mod clar (alegatorii) gasesc mai multa recunoastere pe chestiuni culturale, non-economice, care par sa asigure succesul lui Meloni", explica profesorul.


In acerlas timp, Meloni i-a remobilizat pe unii dintre alegatorii dreptei care in trecut au votat pentru Berlusconi, apoi au trecut spre Salvini, iar dupa greselile acestuia au trecut spre ceea ce ei au inteles ca este noul lider al taberei.


,,Scopul lor este sa previna venirea stangii la guvernare, care ar putea creste taxele. Multi dintre alegatori ar putea pur si simplu sa o aleaga pe Meloni pentru ca este lidera dreptei", spune De Sio.


Un viitor complicat pentru Partidul Democrat


In vreme ce dreapta pare sa fi reusit, in ciuda divergentelor, sa mentina o coalitie, fortele de centru-stanga par mai degraba dezorganizate.


Partidul Democrat (PD), de decenii intregi principala forta a stangii, era la un moment dat aproape de o egalitate cu FdI, dar ultimele sondaje au sugerat ca gruparea a pierdut din voturi.


,,Greseala strategica a PD a fost sa refuze o alianta cu M5S. Ce se intampla acum este ca M5S face campanie pe chestiuni de stanga, uneori cu succes, iar PD nu este competitiv in circumscriptiile uninominale. Nu au o linie politic clara, iar asteptarile sunt ca nu vor obtine un rezultat bun", spune De Sio.


Temandu-se de principalul sau competitor, M5S, PD a incercat inainte de campania electorala o alianta cu mica coalitie centrista formata de partidele Azione si Italia Viva.


Aceasta s-a prabusit insa imediat. Liderii PD, in frunte cu seful partidului Enrico Letta, nu au reusit sa transmita in mod clar o viziune politica, in vreme ce au continuat sa atraga atentia asupra pericolului reprexentat de venirea FdI la putere.


In cazul unui rezultat prost, viitorul lor este complicat.


,,Vor trebui sa ia o decizie clara, daca vor sa aiba o alianta cu M5S sau sa mearga spre centru, unde sa devina un partid liberal modern, dar nu cred ca vor avea succes din punct de vedere elctoral. Astea sunt dilemele lor", spune profesorul De Sio.


Comments