ALERTA – O zona centrala a Londrei a fost evacuata din cauza unei alarme false

ALERTA – O zona centrala a Londrei a fost evacuata din cauza unei alarme false

ALERTĂ. E alertă la Londra, iar o parte a centrului orașului este blocată de polițiști ca urmare a unui pachet suspect.ALERTĂ Potrivit Evening Standard, mai multe străzi din apropierea stației de metrou Moorgate au fost blocate. Străzile London Wall și Basinghall Avenue au fost închise, iar la fața locului se află mulți polițiști, dar și unități de geniști.

Geniștii au adus un robot și au detonat pachetul suspect, însă nu a fost vorba despre o încărcătură explozivă, astfel că alerta s-a dovedit a fi falsă.
Acesta nu este primul incident de acest gen. Conform publicaţiei Metro, miercuri dimineaţă, într-un autobuz londonez a fost descoperită o valiză abandonată. Panica s-a instalat rapid printre călători. Când au văzut valiza abandonată în autobuz, oamenii s-au speriat şi au luat-o la fugă, crezând că în interiorul ei se află o bombă.

Incidentul a avut loc tocmai în inima capitalei britanice. Zona a fost rapid împânzită de autorităţi. Într-un final, după ce au inspectat atent pachetul suspect, s-a dovedit a fi vorba despre o alarmă falsă.

Se pare ca valiza a fost uitată în autobuz din greşeală, nefiind vorba despre vreun atentat cu bombă. Însă în contextul atâtor conflicte şi atentate, oamenii intră rapid în panică, aşteptându-se la ce e mai rău.

sursă știre

Comments