Alexandru Rafila: Noua tulpina africana ar fi de 4 ori mai transmisibila decat Delta, deci de 12 ori...

,,Anumite informatii spun ca aceasta varianta ar fi de patru ori mai transmisibila decat tulpina Delta, care si ea e mai transmisibila de trei ori decat tulpina clasica. In conditiile in care Delta este de 3-4 ori mai transmisibila decat Alpha. Deci ar fi de 12 ori mai transmisibila decat tulpina initiala", a precizat ministrul Sanatatii, vineri seara, la un post TV.

Intrebat daca actualele vaccinuri sunt eficiente impotriva noii mutatii a tulpinii africane - Omicron, Alexandru Rafila a spus ca inca nu exista date stiintifice in acest caz.

,,Se pare ca aceasta mutatie multipla la nivelul proteinei spike, proteina celebra despre care toata lumea vorbeste, ar putea sa faca ineficient vaccinul. De fapt, nu vaccinul, ci anticorpii obtinuti in urma vaccinarii nu ar mai fi eficienti.

Dar in acest moment nu avem informatii stiintifice.

Abia s-a secventiat si nu putem sti pana nu se face un studiu care sa fie bine realizat si fundamentat. Sunt doar speculatii, discutii.

Ce trebuie sa stim este ca aceasta varianta a fost caracterizata genetic si sunt cateva masuri recomandate de OMS - secventieri dese. Si daca sunt gasite, atunci sa se trimita la banca globala - GISAID unde sunt raportate toate. Asa se poate face o harta, o mapare a unei eventuale distributii (a tulpinii respective in lume - n.red.)", a explicat ministrul Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: Noua tulpina sud-africana Omicron va ajunge sigur in Romania - Ce masuri trebuie luate

Comments