ALT PROGRAM – Dupa casa si masina, urmeaza Prima Piscina

ALT PROGRAM – Dupa casa si masina, urmeaza Prima Piscina

ALT PROGRAM Preşedintele ANAT, Alin Burcea, spune că va propune viitorului guvern implementarea programului “Prima Piscină”, prin care să fie construite aproximativ o sută de piscine acoperite pe litoral, fapt ce ar duce la mărirea sezonului, dând ca exemplu staţiunile din Bulgaria.

ALT PROGRAM Potrivit News.ro, Alin Burcea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că una dintre problemele cu care se confruntă litoralul românesc este numărul scăzut de piscine.

“Una dintre problemele pe care le are litoralul este că nu sunt suficiente piscine. Şi în afară de asta dacă dorim să crească sezonul, vedeţi cât e de cald în mai, numai că apa e rece. Uitaţi-vă la bulgari, ei au 1,3 piscine per hotel pentru că au toate hoteluri noi, sunt hoteluri la bulgari care au şi piscină descoperită şi piscină acoperită”, a afirmat preşedintele ANAT.

El a mai spus că doreşte ca viitoarea guvernare să se implice în realizarea acestui proiect.

“Ceea ce dorim noi de la viitorul guvern. (…) Am spus că trebuie să-i pui o denumire să fie atractivă, «Prima Piscină» i-am spus noi, în sensul unei confinanţări, deci un prioiect naţional. Dacă reuşim să facem în doi ani o sută de piscine acoperite, nu numai în Mamaia, pe tot litoralul e un succes? E un succes. Se poate? Se poate. Dacă statul co-finanţează 30-40.000, sunt nişte sume derizorii 3-4 milioane. Gândiţi-vă ce ar însemna să avem piscine acoperite în mai şi septembrie”, a afirmat Alin Burcea, care a menţionat că acest proiect poate fi realizat doar printr-un act normativ unitar.

Burcea a afirmat că în urmă cu zece ani, când a fost la Albena, în Bulgaria, a fost surprins să constate că hotelurile erau pline la jumătatea lunii aprilie şi că oamenii petreceau mare parte a timpului în cele patru-cinci piscine acoperite.

Preşedintele ANAT susţine că doreşte să aibă discuţii cu formaţiunile politice pentru ca viitoarea guvernare să implementeze programul “Prima Piscină”.

sursa

Comments