Andronescu, raspuns catre hotelierii suparati de scurtarea vacantei elevilor

Andronescu, raspuns catre hotelierii suparati de scurtarea vacantei elevilor

Andronescu, raspuns catre hotelierii suparati de scurtarea vacantei elevilor

„Eu îi înţeleg pe cei care doresc să obţină profit (...) Este o valoare pe care o respect, profitul, şi respect şi pe cel care doreşte să obţină profit, pentru că pe profit plăteşte impozit şi impozitul ajunge şi la şcoli, dar cred că întâi şi întâi trebuie să promovăm interesul şcolilor. Când am stabilit această structură a anului de învăţământ, am avut în vedere numărul de zile de şcoală care determină şi numărul de ore şi care, până la urmă, determină recunoaşterea sau nu a diplomelor pe care şcolile noastre le elaborează şi sigur că dacă vom găsi o formulă mai raţională decât asta, ceea ce nu cred, nu avem nimic împotrivă”, a precizat Andronescu. 

Ministrul Educaţiei a mai spus că „nu poţi răspunde favorabil tuturor cerinţelor'” şi că trebuie asigurat un echilibru între interesul şcolii şi cele de natură economică. 

„Deocamdată avem un ordin de ministru (...) Deocamdată despre 9 septembrie vorbim. Sigur, vă spun că au existat şi firmele de turism care au pârtii de schi şi care vroiau ca vacanţa de iarnă să fie de două luni de zile, dacă se poate. Nu poţi să răspunzi favorabil tuturor cerinţelor şi atunci, întotdeauna, se realizează acest echilibru, între interesul şcolii, major pentru mine şi pentru ce înseamnă şcoala şi, sigur, interesele de natură economică, pentru că, până la urmă, şi educaţia are şi un rol economic prin formarea celor care apoi produc profit şi cei care obţin profitul trebuie să se gândească şi la procesul de formare şi să-l protejeze”, a conchis demnitarul.

Hotelierii de pe litoral au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanţei şcolare de vară le va afecta afacerile şi i-au solicitat să facă demersuri în vederea prelungirea acesteia. 

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Nicolae Bucovală, a spus că pentru hotelieri este destul de grav faptul că vacanţa de vară a elevilor s-a scurtat cu o săptămână, deoarece noul an şcolar va începe pe data de 9 septembrie, explicând că anul trecut au fost încheiate contracte cu turoperatorii până în 15 septembrie.

„Rugămintea mea este dacă se poate să se revină anul acesta şi să lăsăm copiii să înceapă şcoala pe 15-16 septembrie, cum pică. Şi noi am fost elevi şi ştim foarte bine că şi cu o săptămână în plus şi cu una în minus, tot acolo ajungem. Pentru turism este benefic dacă dumneavoastră ne ajutaţi să rezolvăm această problemă”, a mai spus Nicolae Bucovală.

Bogdan Trif a precizat că va vorbi despre acest lucru cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. “O să vorbesc cu doamna Andronescu şi chiar cred că o să reuşim lucrul acesta, nu ştiu dacă neapărat anul acesta, dar măcar pentru anul viitor”, a explicat ministrul Turismului.

Cursurile pentru anul şcolar 2019-2020 încep pe data de 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments