ANIVERSARE - Preasfintitul Iustin Sigheteanul implineste astazi 55 de ani!

ANIVERSARE - Preasfintitul Iustin Sigheteanul implineste astazi 55 de ani!

PS Iustin Sigheteanul s-a născut la 23 iunie 1961Rozavlea, Maramureș, din părinții Ștefan și Maria Hodea, având numele de botez Ioan. După terminarea clasei a VIII-a luat contact pentru prima dată cu viața monahală de la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia, unde a cerut îngăduință arhimandritului Serafim Man, starețul de atunci al mănăstirii, pentru a-și petrece acolo vacanțele după finalizarea claselor a VIII-a și a IX-a.

Atât de mult s-a atașat de viața de mănăstire încât i-a spus mamei sale, care l-a crescut singură de la vârsta de 8 ani, că „eu aici vreau să rămân”  hotărâre care din acea clipă a rămas definitivă. După doi ani de ascultare la mănăstire, starețul, mai sus amintit, l-a trimis la Seminarul Teologic, în anul 1978, pe care l-a absolvit în anul 1983.

În același an, a fost hirotonit diacon, iar în anul 1984 preot pe seama Mănăstirii Rohia. Voturile monahale le-a depus în anul 1985, primind numele de Iustin, avându-l ca naș de călugărie pe Preasfințitul Justinian Chira, cel care l-a și hirotonit întru diacon și preot.

În cadrul mănăstirii a avut de îndeplinit ascultarea de secretar până în anul 1988, an în care Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teofil Herineanu i-a încredințat conducerea provizorie a mănăstirii. Tot în același an și-a continuat studiile în teologie, fiind admis la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu.

Începând cu data de 24 mai 1989, conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii Sfânta Ana Rohia.

În anul 1990 a fost distins cu rangul de protosinghel, de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, iar în anul 1993 , cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de arhimandrit, cu prilejul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, an în care mănăstirea împlinea 70 de ani de la întemeiere.

Titlul de licențiat în teologie l-a obținut în anul 1992, La Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Sub cârmuirea starețului Iustin Hodea obștea mănăstirii a ajuns în scurt timp la 30 de viețuitori, față de 4-5 cât avea înainte de anul 1989. Dintre aceștia, prin grija Prea Cuvioșiei Sale, au urmat cursurile Seminarului Teologic 13 viețuitori, 9 au urmat Facultatea de Teologie, iar 6 au urmat cursurile de doctorat (2 la Tesalonic și 4 în țară).

În anul 1994, la propunerea Preasfințitului Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie, primind titulatura de Sigheteanul, iar în Duminica a V–a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru arhiereu de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania, Preasfințitul Justinian Chira, Preasfințitul Andrei Andreicuț, Preasfințitul Calinic Argatu, Preasfințitul Ioan Mihălțan și Preasfințitul Emilian Birdaș.

Ca arhiereu vicar, Preasfinția Sa a continuat și coordonarea vieții monahale de la Mănăstirea Rohia, fiind ajutat de un egumen, precum și a întregii vieții monahale din cuprinsul Eparhiei. Ca activitate pastoral – misionară consemnăm faptul că, alături de I.P.S. Arhiepiscop Justinian, a târnosit și resfințit biserici, a hirotonit preoți și diaconi, a adresat multe cuvinte de învățătură pentru întărirea credinței strămoșești și îmbunătățirea vieții duhovnicești a fiilor Bisericii noastre, a coordonat sectoarele cultural, patrimoniu bisericesc, pictură bisericească, social și teologic educațional ale Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, iar din anul 1999 a preluat grija lucrărilor de construire ale noii Catedrale Episcopale, al cărei demisol a fost târnosit la 9 septembrie 2003, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu al României și Preafericitul Părinte Petros al VII- lea, Patriarhul Alexandriei.

În Sfântul Sinod, Preasfințitul Iustin Sigheteanul face parte din Comisia pentru Doctrină, Viață monahală și Misiune socială.

De asemenea, este președintele Fundației culturale „Nicolae Steinhardt” înființată pe lângă Mănăstirea Rohia.

În prezent, prin decizia I.P.S. Sale Justinian, conduce întreaga activitate administrativă a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. PS Iustin Sigheteanul a primit următoarele distincții:

  1. Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni – conferit de Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
  2. Titlul de Cetățean de Onoare – conferit de peste 20 de Primării de municipii, orașe și comune din cuprinsul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
  3. Titlul de Omul anului 2012 – conferit de Consiliul Județean Satu Mare.[9]

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, a obţinut titlul de “Doctor în Teologie” cu menţiunea “Magna cum Laude” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Susţinerea tezei cu titlul “Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul, între mărturisire şi mesianism iudaic în descrierea Evangheliilor şi tradiţia precreştină” a avut loc în Aula Universităţii, coordonatorul lucrării a fost pr. prof. dr. Stelian Tofană, din cadrul facultăţii clujene.

La împlinirea frumoasei vârste, ne alăturăm și noi celor care îi urează La Mulți ani cu sănătate, fericire și împliniri!

ActualMM

Comments