Anomalii genetice comune pentru cinci tulburari mintale, descoperite de cercetatori

Anomalii genetice comune pentru cinci tulburari mintale, descoperite de cercetatori

Anomalii genetice comune pentru cinci tulburari mintale, descoperite de cercetatori

Genomul lor a fost comparat cu cel al grupului ţintă, alcătuit din 27.888 de persoane care nu sufereau de aceste boli, scrie Mediafax.

Cercetătorii au descoperit că cele cinci tulburări aveau în comun anumite anomalii ale cromozomilor 2 şi 10 şi la nivelul genelor care participă la regularizarea calciului în celulele cerebrale. 

Una dintre gene, denumită CACNA1C, a fost găsită la început doar în cazul tulburărilor bipolare şi al schizofreniei.

Publicat în revista medicală britanică Lancet, studiul precizează că genele fac parte dintr-un "tablou general" şi nu pot să explice, singure, cauzele declanşării acestor tulburări.

Genele studiate proveneau de la persoane de origine europeană, afirmă autorii studiului, care consideră că rezultatele ar putea fi diferite dacă studiul ar fi realizat pe persoane originare din alte regiuni ale lumii. Ei speră însă că rezultatele studiului lor vor contribui la o diagnosticare mai bună a maladiilor psihiatrice.

Clasificarea tulburărilor mintale reprezintă un subiect foarte delicat, întrucât simptomele pot fi vagi şi contradictorii.

Alte studii genomice au evidenţiat deja puncte comune între diverse maladii autoimune, precum artrita, psoriasisul şi boala Crohn, o maladie inflamatorie cronică a intestinului.

Articole recomandate


Comments