Anunt OFICIAL de la Comisia Europeana: Romania este pregatita sa adere la Schengen. Procedurile ince...

Comisia Europeana a precizat intr-un comunicat oficial ca incep procedurile pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Anuntul vine inaintea importantului Consiliu JAI pe Schengen ce va avea loc pe 8 iunie.

Comisia Europeana anunta ca a demarat procedurile pentru aderarea la Spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei.

Bruxelles a anuntat ca se colaboreaza cu presedintia Consiliului UE pentru a face cat mai rapid posibila aderarea Romaniei si Bulgariei.

,,Bulgaria si Romania sunt pregatite sa adere pe deplin la Spatiul Schengen. Ambele tari indeplinesc criteriile din 2011. Bulgaria si Romania au actionat ca actori-cheie in Spatiul Schengen. Colaboram indeaproape cu Presedintia Consiliului pentru ca o decizie sa fie luata cat mai curand posibil", anunta Comisia Europeana, pe contul oficial de Twitter.

"Bulgaria and Romania are ready to fully join the Schengen area. We are working closely with the Council Presidency for a decision to be taken as soon as possible."-- Spokesperson @anittahipper pic.twitter.com/icR2WVp2kW

-- European Commission (@EU_Commission) May 28, 2023

Presedintia semestriala a Consiliului Uniunii Europene este detinuta de Suedia pana la 30 iunie 2023, apoi fiind preluata de Spania.

Admiterea Romaniei si a Bulgariei in spatiul Schengen se numara printre prioritatile fixate de Comisia Europeana pentru reuniunea Consiliul JAI pe Schengen din 8 iunie.

In cel de-al doilea raport pe tema stadiului Schengen pe 2023, publicat la mijlocul acestei luni, Bruxelles a subliniat ca ,,este o asteptare legitima si o promisiune europeana" - conform aquis-ului Schengen - ca ambele state sa fie admise deplin in spatiul in care control la granite este eliminat.

,,Comisia face apel inca o data la Consiliu sa intareasca unitatea europeana si sa permita Romaniei si Bulgariei sa adere deplin la Schengen", preciza intr-un din cele sapte prioritati-cheie transmise de Comisia Europeana (CE) ca baza a discutiilor care vor avea loc in Consiliul Schengen in 8 iunie.

Ultimul Consiliu JAI la care s-a votat pentru largirea Spatiului Schengen a avut loc pe 8-9 decembrie 2022. Atunci, Austria a respins aderarea Romaniei, iar Olanda a Bulgariei. si a fost votata aderarea Croatiei in Schengen. Cancelarul austriac a votat negativ pentru aderarea Romaniei, iar Olanda a dat si ea un vot negativ, desi a anuntat ca aproba aderarea in cazul Romaniei, dar tara noastra si Bulgaria sunt la pachet pentru Schengen.

Comments