Apare in Avengers Endgame, dar nu a participat la filmari: cum este posibil

Apare in Avengers Endgame, dar nu a participat la filmari: cum este posibil

Apare in Avengers Endgame, dar nu a participat la filmari: cum este posibil

În cazul în care ai văzut deja Avengers Endgame, s-ar putea să-ți sară în ochi prezența pe ecran a lui Natalie Portman, într-o anumită scenă. În mod surprinzător însă, nu a fost prezentă la filmări.

Natalie Portman a făcut valuri în presă în momentul în care a apărut la premiera din Statele Unite a peliculei Avengers Endgame, pe covorul roșu. Nimeni nu a știut în ce context ar fi putut să apară în noul lung metraj, mai ales că nu a apărut în Avengers Infinity War și nici măcar în Thor Ragnarok. Ca referință, În primele două filme din seria Thor, Natalie Portman a jucat rolul interesului amoros al lui Thor pe pământ.

Portman și-a făcut debutul în Universul Cinematografic Marvel în 2011 cu primul Thor. Poți să o vezi un pic și în Thor: The Dark World, dar a părăsit producția din cauza unor neînțelegeri dintre Marvel și regizorul filmului. Mai precis, a susțin-o pe Patty Jenkins, care după ce s-a retras din producția The Dark World a făcut valuri la nivel global din poziția de regizor a Wonder Woman.

După respectivul episod de acum câțiva ani, Natalie Portman a afirmat că s-a retras din populara franciză, chiar dacă potențialul financiar ar fi fost enorm pentru actriță. În acest context, prezența ei în Avengers: Endgame este cu atât mai ciudată. În altă ordine de idei însă, mai sunt câteva personaje din vechile lung metraje ale seriei care apar într-o manieră neașteptată în Avengers Endage.

Pentru a apărea în Avengers Endgame, Natalie Portman nu a filmat nicio scenă nouă. Detaliile prezenței ei în film au fost detaliate de către cei doi regizori ai peliculei – Anthony și Joe Russo. Din câte se pare, secvențele incluse în Endgame au fost filmate în urmă cu mai mulți ani pentru Thor: The Dark World, dar nu au fost incluse în versiunea ajunsă în cinematografe. Singura implicare a lui Portman în Endgame a constat în petrecerea câtorva ore într-un studiu de înregistrări pentru a verbaliza câteva replici pentru o scenă în care i se aude vocea în fundal.

Comments