Apelul disperat al unui neurochirurg care vrea sa salveze vieti la Spitalul Colentina, ignorat de ma...

Cunoscutul medic neurochirurg de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuț Gobej, se adresează pacienților, prietenilor și oamenilor de bine, autorităților statului, cerându-le ajutor. El dezvăluie că, începând din luna ianuarie, personalul de la Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite, deși personalul era deja subnormat. Aceste acțiuni ale noului manager Silvi Ifrim ar fi dus la imposibilitatea realizarii de intervenții neurochirurgicale dupa ora 15. 

Și acțiunile managerului au început, deja, să își arate efectele, potrivit neurochirurgului.“Secției de Neurochirurgie s-au adresat doi pacienți cu patologie tumorală benignă, însă cu o situație clinică deosebit de gravă, cu un prognostic vital ce ar putea fi mai mic de o luna în lipsa operațiilor, dar care, dacă operațiile s-ar face cu succes, ar avea o speranță de viață egală cu a populației generale.Cei doi pacienți au fost programați pentru intervenții în a doua parte a lunii februarie”, explică medicul specialist Ionuț Gobej . Cei doi pacienți ar fi fost văzuți  de neurochirurgi din toate clinicile de profil din Bucuresti, aceștia declinându-și competența.

 Doctorul Gobej a acceptat să îi opereze pe cei doi bolnavi, însă “timpul operator mediu pentru fiecare pacient este de aproximativ 12 ore, astfel neputându-se efectua intervențiile până la ora 15 (lipsa personalului ATI, neplata orelor suplimentare, concedierea de personal), pacienții fiind condamnati la moarte”. Asta, în condițiile în care până la numirea noului manager, Silvi Ifrim, au fost realizate multiple astfel de intervenții, administrația trecută găsind resursele materiale pentru a rezolva situații similare. În speranța că oamenii vor putea fi salvați prin găsirea unor soluții raționale, Ionu Gobej a apelat la ajutorul managerului, mergând, vineri, în audiență la cabinetul ei.

”I-am cerut să găsească o soluție”

“I-am expus, inițial oral, această situație, cerându-i să găsească o soluție pentru salvarea celor doi pacienți și a celor ce vor mai veni și am primit un răspuns siderant, citez: „Nu mă intereseaza, nu este problema mea”...”binele pacientului reprezintă o lozincă”. Vazând că demersul meu a rămas fără rezultat, am făcut o cerere în scris, exact cu cele discutate cu doamna manager, pe care o atașez mai jos, însă mi-am pierdut speranța că vom putea realiza ceva în această echipă”, mărturisește, răvășit, medicul neurochirug Ionuț Gobej. 

 Medicul consideră că “acest manager al Spitalului Clinic Colentina nu poate indeplini în continuare această funcție, pentru că nu este competent, nu este moral și că, pentru el, binele pacienților „reprezintă o lozincă” și „nu este interesat de ei”. Ionuț Gobej cere “demisia de urgență  a doamnei manager Silvi Ifrim și înlocuirea ei cu o persoană competenă, capabilă să rezolve probleme în interesul pacienților. De asemenea, cer celor care cred in mine să se alăture demersului meu”.

Mii de persoane susțin, pe Facebook, demersul medicului Ionuț Gobej. Reacțiile de solidaritate și de sprijin sunt impresionante. Doamna Doina Costea transmite chiar și răspunsul ministrului Sănătății, obținut de ea: ”Voi verifica aspectele semnalate. Multumesc”. Nicio postare, însă, de la managerul Spitalului Clinic Colentina, Silvi Ifrim, sau de la primarul Capitalei, Gabriela Firea. Reamintim că, luna trecută, Firea l-a demis pe fostul manager al Spitalului Colentina,  Bogdan Andreescu, din cauza unei avarii la o țeavă a RDAET.

Solicitarea medicului IOnut Gobej, către managerul spitalului

Redăm integral și postarea medicului Ionuț Gobej, de pe pagina sa de Facebook

Dragi pacienti, prieteni si oameni de bine, autoritati ale statului, va vorbesc din calitatea mea de neurochirurg la Spitalul Clinic Colentina, cerandu-va ajutor, fiecare asa cum va pricepeti sa il oferiti. Echipa de neurochirurgie din Spitalul Colentina a reusit sa creeze o baza tehnica si profesionala care permite un tratament neurochirurgical care se aliniaza standardelor anului 2017. In sectia noastra se opereaza folosind tehnici minim invazive (key hole neurosurgery, neuro endoscopie, endoscopie trans sfenoidala, etc), fiind astfel prima sectie romaneasca de stat ce ofera pacientilor sai accesul la astfel de terapii. In plus, in sectia noastra s-au realizat interventii in premiera in sistemul public, spre exemplu „awake craniotomy” - tehnica utiizata in extirparea unor tumori primitive cerebrale.

Pacientii nostri beneficiaza de tehnica si tehnologii de inalta performanta cum ar fi : microscop operator ultraperformant cu filtre pentru fluorescenta vasculara si tumorala (permite exereza extinsa a tumorilor cerebrale si cresterea sigurantei in chirurgia vasculara cerebrala si spinala), neuroendoscopie, endoscopie transsfenoidala, keyhole endoscopic, keyhole combinat endoscopic si microscopic, keyhole microscopic, electrofiziologie intraoperatorie (potentiale evocate motorii, senzitive, auditive, vizuale, stimulare nervoasa directa, etc), cavitron, truse de microchirugie ultraperformante, fiind singura sectie de stat care dispune de toate aceste tehnici si tehnologii care sunt si utlizate la toti pacientii operati. Toatea acestea sunt posibile avand si sprijinul extraordinar al sectiei de ATI, care dispune de medici exceptionali.

V-am spus doar o parte din ceea ce se face in sectia noastra, dar nu pentru a ne lauda, ci pentru a va cere sprijinul pentru ca toate cele existente sa nu fie distruse. Mai jos va voi expune situatia in care s-a ajuns:

Incepand din ianuarie 2017, personalul ATI a fost redus numeric de catre noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost platite (personalul era deja subnormat, ceea ce constituia o situatie extraordinara, care legal ar fi permis acordarea acestor plati, desi exista o ordonanta care spune ca personalul corect normat nu are dreptul la plata orelor suplimentare). A facut asta in conditiile in care resursa umana este total insuficienta in spitalele publice si toti medicii nostri fac un efort extraordinar pentru a convinge oameni sa se alature echipelor din care facem parte. Aceste actiuni ale doamnei manager au dus la imposibilitatea realizarii de interventii neurochirurgicale dupa ora 15.

Sectiei de neurochirurgie s-au adresat doi pacienti cu patologie tumorala benigna, insa cu o situatie clinica deosebit de grava, cu un prognostic vital ce ar putea fi mai mic de o luna in lipsa operatiilor, dar care, daca operatiile s-ar face cu succes, ar avea o speranta de viata egala cu a populatiei generale. Cei doi pacienti au fost programati pentru interventii in a doua parte a lunii februarie, in prezent realizandu-se bilantul si planul preoperator. Este de stiut ca, cei doi pacienti au vazut neurochirurgi din toate clinicile de profil din Bucuresti, acestia declinandu-si competenta. Problema a aparut pentru ca timpul operator mediu pentru fiecare pacient este de aproximativ 12 ore, astfel neputandu-se efectua interventiile pana la ora 15 (lipsa personalului ATI, neplata orelor suplimentare, concedierea de personal), pacientii fiind condamnati la moarte.

Este foarte important de stiut ca pana in ianuarie 2017, au fost realizate multiple astfel de interventii, administratia trecuta gasind resursele materiale pentru a rezolva situatii similare. Plin de sperante si incredere (ca vom reusi impreuna sa salvam acesti oameni, gasind solutii rationale), am apelat cu toata buna credinta la ajutorul doamnei manager Silvi Ifrim, la care am fost in audienta vineri 10 februarie. I-am expus initial oral aceasta situatie si am primit un raspuns siderant, citez : „mu ma intereseaza , nu este problema mea”...”binele pacientului reprezinta o lozinca”. Vazand ca demersul meu a ramas fara rezultat, am facut o cerere in scris, exact cu cele discutate cu doamna manager, pe care o atasez mai jos, insa mi-am pierdut speranta ca vom putea realiza ceva in aceasta echipa.

Tinand cont de cele de mai sus, consider ca acest om (ma intreb daca nu gresesc folosind acest atribut), manager al Spitalului Clinic Colentina, nu poate indeplini in continuare aceasta functie, pentru ca nu este competent, nu este moral si ca pentru el binele pacientilor „reprezinta o lozinca” si „nu este interesat de ei”. Formuland altfel, cer demisia de urgenta a doamnei manager Silvi Ifrim si inlocuirea ei cu o persoana competenta, capabila sa rezolve probleme in interesul pacientilor. De asemenea, cer celor care cred in mine, sa se alature demersului meu.

Va multumesc!

Cu respect, al dumneavoastra, medic neurochirurg, Ionut Gobej.

P.S. share

P.P.S Colegul meu, doctorul Dorin Bica, cel impreuna cu care am realizat tot ce exista astazi, a fost suparat pe mine ca nu l am mentionat in demersul meu. Asa incat mai jos semneaza si :

DR neurochirurg Dorin Bica

Comments