Atentie mare! Cum verificati foarte usor daca branza cumparata de la supermarket este chiar branza s...

Ministerul Agriculturii a reuşit în sfţrşit să pună în dezbatere publică o nouă lege a laptelui prin care să separe produsele tradiţionale de cele făcute din grăsimi hidrogenate. Puţini consumatori pot face diferenţa, iar problemele pe care le pot provoca falsele brânzeturi sunt foarte grave. Colesterolul poate creşte foarte mult pentru că grăsimile hidrogenate se depun pe vase, iar în timp provoacă probleme cardiace.

Cea mai simplă metodă de deosebire a brânzei din lapte de cea din grăsimi hidrogenate este următoarea: fierbeţi puţină apă, apoi luaţi o bucăţică şi puneţi-o în ea. Dacă începe să se descompună şi să se topească mai mult de jumătate, atunci clar brânza este una pe bază de grăsimi hidrogenate. 

Dacă vreţi să ştiţi dacă în brânză a fost adăugată clorură de calciu, atunci trebuie să o congelaţi. Dacă a doua zi când o puneţi la decongelat devine sfărâmicioasă, în mod cert nu este naturală.

Un alt indiciu, dar nu de fiecare dată esenţial, este preţul. Când brânza este foarte ieftină, aproape sigur nu este făcută din lapte. Însă dacă este scumpă, nu înseamnă automat că nu este preparată din grăsimi hidrogenate.

Comments