ATENtIONARE Centura de siguranta va poate

ATENtIONARE – Centura de siguranta va poate salva viata!

ATENŢIONARE Un număr de 11 participanţi la traficul rutier au fost depistaţi ieri, 12 septembrie, de poliţişti în timp ce se deplasau cu autovehicule pe drumurile publice şi nu aveau ataşată centura de siguranţă.

ATENŢIONARE Totodată au fost reţinute patru certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

Luni, 12 septembrie, între orele 10.00 şi 14.00, poliţiştii din Săliştea de Sus şi Săcel au desfăşurat o acţiune rutieră pe principalele artere de circulaţie din zonă.

ATENŢIONARE La activităţi au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.

Prin acţiunea desfăşurată s-a urmărit, în principal, să se verifice dacă ocupanţii autovehiculelor folosesc centura de siguranţă. De asemenea, dacă autovehiculele aflate în trafic îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege privind starea tehnică.

Astfel, au fost controlate 29 de autovehicule şi cinci transporturi de material lemnos, pentru abaterile constatate fiind aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale.

11 dintre acestea au fost aplicate ocupanţilor autovehiculelor care au fost depistaţi deplasându-se pe drumurile publice fără să aibă ataşată centura de siguranţă.

Valoarea totală a amenzilor este de peste 5.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au luat măsura complementară de reţinere a cinci certificate de înmatriculare ale autovehiculelor.

Poliţiştii maramureşeni reamintesc conducătorilor auto importanţa folosirii centurii de siguranţă pentru evitarea consecinţelor accidentelor rutiere.

Mulţi cetăţeni se simt incomodaţi de centura de siguranţă şi evită să o utilizeze în momentul în care se deplasează cu autovehiculul.

Ei se expun astfel unor riscuri în eventualitatea producerii unui accident rutier.

De asemenea, ei neglijează faptul că centura de siguranţă îi poate proteja şi în situaţia în care şoferul este nevoit să frâneze brusc.

Prevederile legislaţiei rutiere prevăd obligativitatea şoferilor de a purta permanent centura de siguranţă, indiferent de drumul pe care se deplasează.

Au datoria de a se asigura că toţi pasagerii autovehiculului poartă de asemenea centură.

Utilizarea centurii de siguranţă este o modalitate eficientă de a reduce consecinţele unei coliziuni.

Există şi excepţii de la obligativitatea portului centurii de siguranţă.

Conform Regulamentului de aplicare a Codului Rutier singurele persoane care pot circula fără centura de siguranţă sunt: femeile în stare vizibilă de graviditate, şoferii care execută servicii de transport public de persoane în regim de taxi când transportă pasageri.

De asemenea,  instructorii auto şi examinatorii în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Citeşte şi VERIFICĂRI SILVICE – Camioane, căruţe şi trenuri, la control

Prin Ordonanţa nr. 21/2014, Codul Rutier a fost modificat iar parte din modificări privesc şi folosirea centurii de siguranţă de pasagerii adulţi şi de minori.

Şoferul are obligaţia să informeze pasagerii că trebuie să folosească centura de siguranţă. Transportarea copiilor mai mici de trei ani este interzisă în autovehiculele care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. Excepţie fac cele destinate transportului public de persoane.

Excepţie fac şi taxiurile unde copiii trebuie să ocupe orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Comments