Austeritatea, marul discordiei in coalitie: Lideri PNL cer iesirea din Guvern - Replica premierului...

Tensiuni in coalitia de guvernare, accentuate de planul de austeritate anuntat de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Mai multi lideri PNL cer iesirea liberalilor de la guvernare, nemultumiti de pachetul fiscal anuntat de premierul Marcel Ciolacu. Unul dintre acestia este fostul premier liberal Florin Citu, care sustine ca singura sansa pentru PNL este sa iasa din coalitie si sa faca o guvernare de dreapta. Si Robert Sighiartau este nemultumit de alianta cu PSD. PNL a anuntat oficial, prin vocea purtatorului de cuvant Ionut Stroe, ca Sighiartau nu mai reprezinta de mult pozitia oficiala a partidului.

In replica la cererea formulata de mai multi lideri liberali, Marcel Ciolacu a venit cu un mesaj transant: coalitia nu se va rupe!, relateaza Realitatea PLUS.

,,Dupa trei luni de zile dupa ce am votat un guvern cu Ciolacu care spunea ca nu va mari taxe, ca nu va mari impozite si multe alte promisiuni de felul asta, si acum sa vii sa maresti taxe pentru mediul de afaceri, sa-l afectezi oricum intr-un context complicat. Cred ca PNL trebuie sa repare aceasta greseala ca a adus PSD la guvernare si pana in decembrie sa il dea si afara pe dl Ciolacu de la guvernare", a declarat Robert Sighiartau, la Realitatea PLUS.

Robert Sighiartau nu este singurul liberal care vrea iesirea de la guvernare. De aceeasi parere este si Florin Citu, fost premier si ministru al Finantelor, care critica dur noile taxe decise in coalitie.

,,PNL TREBUIE sa se retraga URGENT de la guvernare si sa sustina un guvern de dreapta. PNL nu are niciun argument sa sustina pachetul de masuri impus de socialistul Ciolacu. Acest pachet de masuri face rau romanilor si companiilor care activeaza in Romania. (...) Votul romanilor pentru PNL a fost pentru a-i apara de CRESTEREA DE TAXE. Nu ne-au votat sa venim cu justificari pentru cresteri de taxe. Viata romanilor este mai grea de doi ani de zile. Au fost suprataxati cei care lucrau part-time, au fost supraimpozitati cei care traiau din dividende, au fost suprataxati cei care aveau venituri din chirie iar acum urmeaza un set de masuri care SUPRATAXEAZA pe toata lumea. Niciun roman nu scapa de cresterea de taxe a socialistului Ciolacu.

Va spun din nou, exista solutii fara cresterea taxelor", a afirmat Florin Citu, intr-un mesaj postat pe Facebook.

Social-democratii au iesit si ei la atac.

,,Marea durere a acestor voci, in frunte cu dl Citu si dl Sighiartau, nu sunt masurile de adoptare fiscala pentru microintreprinderi, ci sunt exact procentul de 1% din cifra de afaceri pe care vor trebui sa-l plateasca multinationalele", a declarat deputatul PSD Gabriel Zetea, la Realitatea PLUS.

Marcel Ciolacu spune ca nu exista riscul ruperii coalitiei.

,,Nu exista niciun risc de rupere a coalitiei, va raspund dvs, nu dlui Sighiartau. In rest, urez succes colegilor mei. Sunt opiniile dansilor, nu stau eu sa comentez aceste opinii. Nici nu ma deranjeaza, sa va spun cinstit.

Daca ar fi niste argumente cu substanta, cu adevarat facem o dezbatere, dar astfel de declaratii nu ma deranjeaza", a raspuns premierul Marcel Ciolacu, la intrebarile puse miercuri la conferinta de presa sustinuta alaturi de Sorin Grindeanu, la Ministerul Transporturilor.

Comments