Austria ameninta dupa refuzul Romaniei in Schengen - Nehammer anunta ca blocheaza Consiliul European...

Cancelarul austriac Karl Nehammer a amenintat ca va bloca declaratia finala comuna a sefilor de stat si de guvern UE la summitul lor de saptamana aceasta, daca nu se ajunge la acorduri concrete cu privire la problemele migratiei.

Nehammer a anuntat ca va bloca declaratia de la Bruxelles acest lucru intr-un interviu acordat miercuri cotidianului german Die Welt, cu o zi inainte de Consiliul European.

Pentru Romania sunt momente cruciale legate de pasii pentru aderarea la Spatiul Schengen. Presedintele Klaus Iohannis va sta fata in fata cu Karl Nehammer, la Bruxelles, joi si vineri.

Klaus Iohannis, fata in fata cu Nehammer, la Bruxelles - Negocieri cruciale cu Austria pentru aderarea Romaniei la Schengen

Austria nu este singurul stat ce reclama politica migratiei la nivelul UE. Si alte sapte tari reclama putine progrese in limitarea migratiei ilegale. Mai multe state fac presiuni pentru progrese concrete in consultarile din perioada premergatoare summitului UE pentru a reduce migratia ilegala, care a crescut din nou brusc in ultimul an. Nehammer a spus ca sefii de stat si de guvern din Danemarca, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Grecia si Slovacia au semnat si ei o scrisoare in acest sens.

,,Sistemul de azil nu functioneaza", spune cancelarul Karl Nehammer, in interviul din Die Welt si anunta ca va bloca declaratia finala a summit-ului daca nu va fi exista o alta cale.

Inaintea summitului care incepe joi, opt sapte state membre ale Uniunii Europene (Austria, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Malta, Slovacia) i-au trimis o scrisoare presedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si presedintelui Consiliului European, Charles Michel, cerandu-le masuri mai ferme impotriva migratiei ilegale, transmite dpa, potrivit agerpres.ro.

Cancelarul Karl Nehammer (OeVP) a amenintat ca va bloca declaratia finala comuna a sefilor de stat si de guvern UE la summitul lor de saptamana aceasta, daca nu se ajunge la acorduri concrete cu privire la problemele migratiei.

,,Vorbele goale nu sunt de ajuns. Ceea ce este necesar in sfarsit este un angajament clar si fara echivoc pentru consolidarea protectiei frontierelor externe a UE si pentru utilizarea resurselor financiare adecvate din bugetul UE pentru acest scop", a cerut Nehammer in interviul publicat miercuri.

,,Ar trebui facuti pasi concreti. Daca acest lucru nu se va intampla, Austria nu va putea sustine declaratia finala a summitului UE", a mai avertizat Nehammer.

Pe agenda Consiliului European din 9-10 februarie figureaza si migratia, pe ultimul loc, alaturi de razboiul din Ucraina si asistenta financiara si militara continua acordata de UE Kievului in fata invaziei Rusiei si de situatia economica din UE, pentru luarea unor masuri in criza cu care se confrunta industriile din tarile membre.

Potrivit tarilor semnatare ale scrisorii semnate de cele opt tari inainte de Consiliul European de la Bruxelles, actualul sistem de azil al UE este ineficient si de el beneficiaza in special traficantii si retelele lor. Cele opt tari, inclusiv Austria, au solicitat masuri finantate de UE pentru protectia frontierelor externe, deportari mai rapide si noi acorduri de repatriere cu tari terte. Scrisoarea a fost trimisa presedintelui Comisiei UE, Ursula von der Leyen, si presedintelui Consiliului UE, Charles Michel.

,,Unele state membre au acelasi numar de cereri de azil sau mai mare decat in timpul crizei migratiei din 2015 si 2016", se arata in scrisoare, relateaza presa austriaca.

Se solicita Comisiei UE sa prezinte o abordare care sa cuprinda toate rutele importante de migratie.

Ar trebui sa contina ,,intarirea in continuare a protectiei frontierelor externe", ,,inclusiv dezvoltarea infrastructurii si supravegherea spatiului aerian in zona frontierelor maritime", se mai noteaza in scrisoarea celor opt tari.

Austria a blocat aderarea Romaniei la Schengen - A cerut finantare de la UE pentru garduri la frontiera cu Bulgaria

Nehammer a cerut anterior alocarea a doua miliarde de euro din fondurile europene pentru extinderea gardului la frontiera intre Bulgaria si Turcia. Austria si alte 11 state membre ale UE, respectiv Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Republica Ceha si Slovacia, i-au cerut Comisiei Europene si in octombrie 2021 finantarea din fonduri europene a constructiei de bariere fizice la granite pentru a combate migratia ilegala, reaminteste DPA.

Dar Comisia Europeana si alte state membre ale UE, inclusiv Germania, resping aceasta idee.

Nehammer a cerut finantare pentru ridicarea unor garduri la frontiera Bulgariei cu Turcia. UE i-a raspuns intre timp, cancelarul austriac suferind pe plan intern si un esec al partidului sau OVP la alegerile din Austria Inferioara. UE l-a refuzat oficial pe Nehammer, cu finantarea de 2 miliarde de euro ceruta de Nehammer pentru ridicarea unui gard la granita Bulgariei cu Turcia. In vizita sa la granita bulgaro-turca, din 23 ianuarie 2023, cancelarul austriac a cerut finantare pentru construirea gardului. Nehammer a acuzat Bruxelles, care nu doreste sa finanteze garduri la frontiere, ca are o "abordare ideologica" a problemei.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a respins solicitarea cancelarului austriac de finantare: ,,In bugetul Uniunii Europene nu sunt prevazute fonduri pentru asa ceva"

Austria s-a opus prin veto in 8 decembrie 2022 primirii Bulgariei si Romaniei in Spatiul Schengen, invocand migratia ilegala. Cancelarul Nehammer a cerut atunci investitii in protectia frontierelor, o reducere a numarului de migranti ilegali, precum si proceduri rapide si mai multe acorduri de readmisie. In cazul Romaniei, numai Austria a votat impotriva, Olanda motivand ca votul a fost dat doar impotriva Bulgariei, cele doua tari fiind tratate la pachet. Cancelarul Austriei a invocat in 8 decembrie 2022 problema migratiei, acuzand Romania cu cifre legate de migratie care sunt infirmate flagrant de agentia europeana Frontex. Nehammer a continuat cu discursul migrationist in explicatiile legate de oprirea unei extinderi a Spatiului Schengen in acest moment. Acesta a declarat de mai multe ori ca Spatiul Schengen este nefunctional pentru ca imigrantii continua sa vina in Europa.

Comments