Autoritatile americane din domeniul sanatatii, ingrijorate de efectele secundare ale vaccinului anti...


Institutul National de Sanatate din SUA, NIH, a lansat o investigatie a cazului care a dus la stoparea testarii vaccinului anti-COVID realizat de AstraZeneca in colaborare cu Universitatea Oxford, transmite CNN. Autoritatile americane din domeniul sanatatii si-au exprimat ingrijorarea cu privire la siguranta acestui vaccin.


Doctorul Avindra Nath, director clinic si sef la Institutul National pentru Tulburari Neurologice si Accident Vascular Cerebral, spune ca exista o mare ingrijorare la nivelul cel mai inalt din cadrul Institutului National de Sanatate. "Sperantele tuturor se indreapta catre vaccinul anti-COVID, insa daca exista o complicatie majora, lucrurile o pot lua razna", spune Nath.


Exista o mare incertitudine cu privire la ce s-a intamplat cu pacientul care a determinat oprirea testelor cu vaccinul anti-COVID realizat de AstraZeneca.


Compania, care se afla in faza 3 de studiu a vaccinului pe care l-a produs in colaborare cu Universitatea Oxford, testarea globala, a declarat ca voluntarul din studiu afectat de serul anti-COVID s-a recuperat dupa o inflamatie severa a maduvei spinarii si nu mai este internat in spital.


AstraZeneca nu a confirmat ca pacientul a fost afectat de mielita transversa, insa doctorul Nath si un alt neurolog au declarat ca ei asta au inteles. Mielita transversa produce un set de simptome care implica inflamatie de-a lungul maduvei spinarii; poate provoca durere, slabiciune musculara si paralizie.


Organismul britanic de reglementare a examinat cazul si a permis reluarea procesului de testare in masa, in Regatul Unit.


Doctorul Avindra Nath sustine ca NIH nu a primit inca probe de tesut sau de sange de la pacientul britanic, iar investigatia este "in stadiul de planificare". "Am dori sa vedem cum putem ajuta, dar lipsa de informatii face dificila realizarea acestui lucru", a spus el.


Doctorul Jesse Goodman, profesor si medic de la Universitatea Georgetown, care a lucrat la Administratia pentru Medicamente si Alimente (FDA) in timpul administratiei Obama, a declarat ca agentia americana va revizui datele si, eventual, se va consulta cu autoritatile de reglementare britanice inainte de a permite reluarea studiului in SUA.


Intr-o faza anterioara a testarii vaccinului AstraZeneca, a mai existat un voluntar care a prezentat un efect secundar similar. Cei care au anchetat cazul au descoperit insa ca acesta sufera de scleroza multipla, iar problema ar fi fost generata de aceasta afectiune, nu de administrarea serului anti-COVID.


Neurologii care studiaza boli precum mielita transversa spun ca aceste cazuri sunt rare: exista un caz la 250.000 de persoane.


Comments