Avem o Uniune Europeana. Cum procedam? Parteneriatul cu SUA ramane singurul sprijin real pentru Romania

Avem o Uniune Europeana. Cum procedam? Parteneriatul cu SUA ramane singurul sprijin real pentru Romania

Avem o Uniune Europeana. Cum procedam? Parteneriatul cu SUA ramane singurul sprijin real pentru Roma...

Naveta diplomatică germană

Cancelarul Angela Merkel a făcut un adevărat tur diplomatic de forţă  întâlnindu-se cu 15 lideri din UE. Motivul: dorinţa acesteia de a găsi un numitor comun, în vederea Summitului UE de la Bratislava, un numitor care să elimine divergenţele create de părăsirea UE de către Marea Britanie şi de criza migranţilor. Parte a acestui itinerar, întâlnirile cu ţările din estul Europei s-au datorat, în principal, temerilor acestora că nu vor fi parte la procesul de planificare post-Brexit elaborat de ţările fondatoare ale Uniunii. De asemenea, mai mulţi lideri est-europeni au afirmat că nu doresc apariţia unor comunităţi musulmane în ţările lor, cea mai recenta declaraţie, în acest sens, aparţinându-i premierului ceh Bohuslav Sobotka. În 2015, Slovacia anunţase că nu doreşte să primească decât refugiaţi creştini. Aceste întâlniri au fost precedate de un scurt summit mediteranean cu Franţa şi Italia, urmat de o călătorie în Estonia şi Republica Cehă. Apoi, liderul german s-a întâlnit cu liderii Poloniei, Ungariei, Slovaciei şi Republicii Cehe (Grupul de la Vişegrad), apoi cu Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda (Grupul ţărilor din nordul Europei) şi a continuat cu ţările nealiniate la unul din cele două grupuri, Austria, Bulgaria, Croaţia şi Slovenia. Periplul se încheie astăzi, cu discuţiile în formatul Germania - România (preşedintele Klaus Iohannis) - Belgia (premierul Charles Michel) - Luxemburg ( premierul Xavier Bettel).

Reuniunea de la Bratislava va fi prima pentru cel 27 ţări rămase în Uniune după ieşirea Marii Britanii şi se anunţă una furtunoasă. În timp ce membri precum Italia şi Franţa vor o integrare profundă a ţărilor în structurile europene, o federalizare mai pe şleau, Polonia şi Ungaria blamează Bruxellesul pentru rezultatele referendumului din Marea Britanie şi cheamă pentru abandonarea planurilor federaliste şi pentru un transfer important de putere înapoi în capitalele ţărilor membre. În viziunea Beatei Szydło, prim-ministrul polonez, nu este deloc suficient să se vorbească despre aranjamentele ieşirii Marii Britanii din UE, ci s-ar cuveni să fie rectificate acele lucruri care i-au condus pe britanici la această decizie: A doua temă s-a referit la reformele UE, pentru că, într-adevăr, ieşirea Marii Britanii este o temă, dar importantă este munca pentru reforma UE, consecinţă a Brexit-ului, şi trebuie să ne punem întrebarea de ce cetăţenii britanici au luat această decizie. Trebuie să facem totul ca în alte ţări ale UE să nu aibă loc astfel de fenomene - declara, după reuniune, prim-ministrul polonez.

La rândul său, premierul ungar, Viktor Orban, a propus o forţă militară la nivelul UE pentru securizarea graniţelor blocului: Trebuie să acordăm prioritate securităţii; aşadar, haideţi să începem înfiinţarea unei armate europene comune.

Propunerea sa a fost susţinută de premierul ceh Bohuslav Sobotka, care a declarat că proiectul nu va fi uşor, dar că cei 27 de membri UE ar putea coopera mai bine pentru a apăra şi proteja graniţele. Cu alte cuvinte, Polonia, care a lucrat în strânsă colaborare cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, se pronunţă pentru modificarea Tratatului European şi limitarea rolului pe care îl joacă Comisia Europeană.

În viziunea acestor ţări Comisia, ca organism suprastatal, a contribuit mult la erodarea încrederii naţiunilor europene în UE, stimulând mişcările centrifuge care au culminat cu Brexit-ul.

Considerăm - a spus premierul Poloniei - că trebuie întărit rolul Parlamentului European şi rolul statelor naţionale, trebuie din nou definit rolul instituţiilor europene şi al Comisiei Europene, în special, care, conform estimării noastre, a devenit prea politică, mai mult politică decât rolul pe care îl are desemnat în tratat.

Premierul slovac Robert Fico concluziona: Aşteptările, la Bratislava, sunt mari, dar diferenţele sunt şi mai mari.

Cum arată diviziunile europene astăzi?

Triunghiul de la Weimar, grupul de la Vişegrad, grupul statelor fondatoare şi alte astfel de grupuri cunosc o tot mai mare ascensiune în prim-planul politic european, iar poziţiile luate în cadrul acestor foruri sunt tot mai percutante şi au repercursiuni în politicile care se elaborează la nivelul continentului. 

Cine câştigă din această divizare? Moscova.

Europa trebuie să rămână unită pentru a supravieţui ca o forţă economică. Cât timp va fi posibil, acum când Rusia se amestecă în politicile Occidentului, rămâne de văzut. Ofensiva serviciilor de informaţii ruseşti şi a media aservite Kremlinului (nu numai mass-media de la Moscova) este în creştere, fapt sesizat şi în Raportul Serviciului de Informaţii din Cehia (BIS) pe anul 2015. De regulă, agenţii de informaţii acţionează sub acoperire diplomatică, iar aceasta este una din soluţiile folosite de Rusia nu numai în Cehia, ci şi în celelate state europene precum România. Personalul diplomatic rusesc de la Praga are 140 de diplomaţi acreditaţi faţă de cei 70 ai SUA şi 30 ai R.P. China. Câţi sunt în România?

Declaraţia memorabilă a lui Donald Rumsfeld în care făcea referire la două Europe revine în forţă. În 2003, Rumsfeld declara: „Germania şi Franţa nu sunt Europa. Mai degrabă ele sunt vechea Europă. Dacă priviţi către NATO astăzi, veţi putea observa că centrul de greutate se mută spre est”. Secretarul Apărării al Statelor Unite de atunci considera că statele din estul Europei sunt cele care ştiu gustul autoritarismului, statele care ştiu că lupta pentru libertate este esenţială, neluând-o ca un dat. Aici este şi România!

Summitul de la Bratislava din septembrie 2016 

Summitul de la Bratislava din 16 septembrie 2016 va avea ca obiectiv viitorul blocului continental în urma ieşirii Marii Britanii din Uniune. Cancelarul Germaniei doreşte ca summitul să fie o demonstraţie de unitate europeană drept care adună opiniile statelor membre şi încearcă o armonizarea a acestora. Din păcate, fiecare regiune are propria sa agendă. Merkel s-a focalizat pe două propuneri: (1) îmbunătăţirea securităţi statelor Uniunii şi (2) revigorarea economică.

De exemplu, cu ocazia întâlnirii cu Mateo Renzi şi Francois Hollande, au căzut de acord asupra creşterii schimbului de informaţii şi al apărări la graniţa Uniunii. Pentru Franţa, care a suferit o serie de atacuri teroriste în ultimii doi ani, securitatea şi schimbul de informaţii sunt priorităţi pe agenda guvernului. Prim-ministrul italian Mateo Renzi vrea politici care să permită o mai mare creştere economică, incluzănd reguli bugetare flexibile şi doreşte mai multă solidaritate în criza refugiaţilor. Planul de relocare a refugiaţilor, dorit de Germania, Franţa şi Italia, este unul care găseşte sprijin redus în estul şi centrul continentului (Germania vrea relocarea a sute de refugiaţi din Italia începând cu luna septembrie).

Vizita în Cehia şi Estonia a fost una cu declaraţii mult mai prudente şi a dus la concluzia Cancelarului Angela Merkel că Uniunea nu va face paşi înainte decât cu acordul tuturor statelor membre. De asemenea, a precizat că summitul de la Bratislava va acorda mai mult timp ţărilor membre pentru a agrea agenda ce se va pune în discuţie cu această ocazie.

Grupul de la Vişegrad[1]

Discuţia Cancelarului Merkel cu V4 nu a mers aşa cum şi-ar fi dorit. Ţările V4 susţin o cooperare interguvernamentală în cadrul UE şi resping o federalizare a Europei. De asemenea, liderii V4 doresc ca interesle UE să fie protejate în cadrul negocierilor pentru Brexit şi resping categoric cotele de migranţi. Chiar şi în aceste condiţii, V4 este de acord cu întărirea cooperări la graniţele europene şi lupta împotriva terorismului.

Poziţia Poloniei, exprimată de prim-ministrul Beata Szydlo, este extrem de clară şi dură: Franţa şi Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem: Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există. Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”. Reluând ideea unui nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczinski, liderul partidului Dreptate şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, prim-ministrul polonez a mai declarat:

Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou tratat, aşa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi feţe, de o nouă viziune, de o nouă concepţie. Ne aflăm într-o situaţie în care trebuie să reconstruim UE şi să dăm forţă Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest lucru se va bucura doar Vladimir Putin.

Printre propunerile radicale pe care Polonia ar urma să le prezinte la summitul european este şi cea conform căreia rolul principal în UE ar trebui să revină Consiliului European. La Varşovia, unde s-au reunit miniştri de externe şi adjuncţi ai acestora din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, România şi Ungaria, a fost prezent şi ministrul de stat britanic pentru Europa. Surse diplomatice au indicat că acţiunea Poloniei şi a celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o poziţie duplicitară, fiind mai curând de partea Germaniei, refuzând o angajare fermă în acest sens.

Grupul de la Weimar

Triunghiul de la Weimar include trei state: Franţa, Germania şi Polonia. Miniştrii de Externe ai celor trei state s-au întâlnit duminică, 28 august 2016, la Weimar pentru a-şi expune viziunile asupra Uniunii post-Brexit şi pentru a încerca alinierea unor poziţii. De asemenea, Frank-Walter Steinmeier, Jean-Marc Ayrault şi Witold Waszczykowski au sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea acestui grup. Cea mai importantă propunere lansată în cadrul acestei întâlniri a fost formarea unui aşa-numit Consiliu de Securitate European. Un astfel de organism ar urma să gestioneze chestiunile strategice de securitate atât la nivelul intern al Uniunii, dar şi la nivel extern.

Una dintre realizările relevante ale acestui grup, de la înfiinţarea lui în 1991, este constituirea unui grup de luptă în 2011. Centrul de comandă al grupului de luptă care are în compunere 1.700 de militari este localizat în suburbiile Parisului, la Mont Valerien.

În momentul de faţă, Triunghiul de la Weimar parcurge o perioadă dificilă datorită diferenţelor de opinie referitoare la crizele europene în derulare. Polonia se opune cu dârzenie politicii adoptate de cancelarul german Angela Merkel în faţa crizei refugiaţilor. Odată cu venirea la putere a partidului Lege şi Justiţie în Polonia, relaţiile dintre Varşovia şi Berlin s-au răcit şi din cauza reformelor privind mass-media poloneze, făcute de Varşovia, plecând de la motivaţia unei intruziuni mult prea mari a intereselor germane în acest sector. Cu toate acestea, între cele trei există şi un punct comun: poziţia faţă de situaţia din Ucraina.

Miniştrii de externe participanţi la ultima întâlnire a Grupului de la Weimar s-au referit la un nou concept denumit Europă flexibilă, concept care priveşte procesul de integrare al statelor membre în structurile acestei Uniuni. Problema, relevantă şi pentru România, este ce fel de flexibilitate dorim: o flexibilitate care să determine o distanţare tot mai mare între Est şi Vest sau o flexibilitate menită să acomodeze interesele fiecărui stat în parte, fără invocarea unor coordonate geografice est-vest sau nord-sud?

Coeziunea Triunghiului de la Weimar este precară la ora actuală deşi, în aparenţă, Germania şi Franţa prezintă o relaţie solidă, însă şi în această relaţie diferendele asupra unor situaţii punctuale sunt tot mai evidente. Un punct important este viziunea asupra căii de creştere economică alese de fiecare. Franţa încurajează o perspectivă bazată pe creşterea investiţiilor şi o situaţie fiscală relaxată, iar Germania încurajează disciplina fiscală strictă. În criza refugiaţilor, Franţa se apropie mai mult de abordarea Poloniei, Germania rămânând izolată. Deci şi aici avem o situaţie controversată, soluţiile fiind relativ greu de acomodat. 

Uniunea Mării Nordului

Succesul referedumului pentru ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) a scos la iveală forţele care ameninţă destrămarea UE. Deja sunt state care vor o lărgire a cooperării dincolo de cadrul proiectului european. Flamanzii din Belgia vor o Uniune a Mării Nordului, în timp ce Finlanda doreşte o cooperare cu SUA în domeniul militar, iar Polonia vrea un nou tratat european. De fapt, pentru ţările din nordul continentului, Brexitul laduce destabilizarea economică. O Uniune a Mării Nordului (Belgia, Marea Britanie, Franţa, Germania Danemarca şi Olanda) similară cu Uniunea Mediteraneană oferă o soluţie logică pentru un mic grup de state unite de interese comune, dar şi o măsură de protecţie în cazul altor ieşiri din Uniune. Polonia şi-a asumat un rol important în centrul şi estul Europei în ultimii ani. Datorită provocărilor de securitate, în special de la est Varşovia, şi-a asumat diferite iniţitive de securitate şi, în principal, cooperarea militară nu numai cu statele din regiune (Polonia-România-Turcia), dar în special cu SUA. În nord,  Suedia şi Finlanda au pe agenda de priorităţi noi politici de securitate, inclusiv o politică de apropiere de structurile NATO.  Stockholm a încheiat un acord de cooperare cu SUA, iar acum Helsinki urmează aceeaşi cale. Cele două au fost state neutre în timpul Războiului Rece, iar acum cele două state nordice tind către o politică comună diferită de cea a Uniunii. Niciuna din cele două nu s-a integrat în UE înainte de 1990, iar acum pericolul unei Rusii resurgente le-a determinat să-şi creeze o descurajare militară coerentă şi puternică. În UE, relaţiile devin pragmatice şi ele vor defini viitorul Europei. Deşi natura lor este de colaborare, ele, în fapt, conduc la fragmentarea blocului european fiind bazate pe zone geografice şi interese specifice.     

România, în acest context geopolitic frământat

România şi-a exprimat opţiunile prin preşedinte şi prin ministrul de Externe.

Klaus Iohannis a discutat telefonic cu preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, despre pregatirea reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie, şi şi-a expus punctul de vedere: cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie sa rămână unite şi angajate să recastige încrederea cetăţenilor europeni în proiectul european, iar pentru România, consolidarea pe mai departe a UE rămâne un obiectiv strategic.

A doua declaraţie a fost făcută de ministrul de Externe la Varşovia,  cu prilejul întâlnirii organizate de Grupul de la Vişegrad, cu participarea altor cinci state nemembre. Acolo, Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale grupului ţărilor de la Vişegrad invocând menţinerea unităţii şi solidarităţii de acţiune a celor 27. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecţie, în comun, la nivelul UE, care să vizeze redarea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european, se arată într-un comunicat al MAE.

România s-a aşezat de partea Germaniei şi îşi doreşte o Europă unită în care să-şi consolideze şi să-şi promoveze un profil cât mai favorabil. Aderarea la zona Schengen şi zona euro rămân, în continuare, obiective de politică externă centrale. Întrebarea este dacă ne-am situat bine. Sigur, MAE şi Preşedinţia ştiu răspunsul care nu cred că este la fel cu cel pe care eu îl consider a fi o soluţie. Aşezarea noastră în concertul statelor Grupului de la Vişegrad înseamnă o aşezare normală în perimetrul geografic adiacent. Ideea a fost sugerată şi de occidentali şi chiar de americani. În condiţiile actuale, Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne singurul pilon de stabilitate şi sprijin real pentru România. Celelate sunt poveşti cu sprijin în construcţia de fabrici şi uzine şi bla, bla, bla...

Într-un continent bântuit de crize regionale de tot felul, România va trebui să nu scape din vedere tendinţele centrifuge din interiorul Uniunii Europene. Rolul jucat la nivelul NATO poate servi drept un bun exemplu pentru direcţiile adoptate la nivelul Uniunii. Şi totuşi, în condiţiile în care Grupul de la Vişegrad ne este vecin şi ne leagă de el tradiţii istorice, poziţia tranşantă faţă de solicitările acestuia, inclusiv de aderare, ne vor scoate în afara jocului geostrategic european. Pe lângă riscul amplificării clivajelor la nivel european, se poate sesiza riscul apariţiei abundente de noi propuneri, iar contextul în care se derulează întreg spectacolul este unul dezorganizat şi lipsit de coerenţă. Propunerile făcute de state nu fac altceva decât să accentueze clivajele. Nu identificarea punctelor comune reprezintă prioritatea maximă a Bruxelles-ului, ci crearea unor aranjamente care să acomodeze diferenţe.

În cazul în care liderii europeni vor dori cu adevărat să revigoreze UE, ar putea folosi a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, de anul viitor, pentru a întoarce o pagină de istorie a continentului european. La acea reuniune, oficiali UE ar trebui să declare că Uniunea şi-a îndeplinit misiunea de a asigura pacea şi prosperitatea continentului şi va trebui lansat un nou concept de Uniune a Cetăţenilor Europeni în conformitate cu principiile flexibilităţii şi ale inovării, introducând continentul într-un nou proiect european adaptat secolului XXI.


[1] Grupul de la Visegrád, sau V4, este o organizaţie de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia.Ungaria şi Slovacia, asociere similară uniunii economice vest-europene Benelux. La 15 februarie 1991, în cetatea medievală Visegrad din Ungaria, Václav Havel - preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa - presedintele Poloniei şi József Antall - prim-ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct lui Ion Iliescu.

Articol editat de Iulia Roşu

Comments