Avertizare COD GALBEN de vijelii pentru mai multe judeţe, în restul ţării va fi caniculă

Avertizare COD GALBEN de vijelii pentru mai multe judeţe, în restul ţării va fi caniculă

Astfel, în intervalul  17 iunie, ora 16 – 18 iunie, ora 09 vor fi precipitaţii şi vijelie.

Instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie, va cădea grindină, iar aversele vor fi izolat importante cantitativ (peste 20...30 l/mp).

În cea mai mare parte a ţării vremea va fi caniculară, cu maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 17/18 iunie, temperaturile minime vor fi, în general, peste 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Urmând ca avertizarea COD GALBEN să fie extinsă pentru mai multe judeţe, în intervalul: 18 iunie, ora 09 – 19 iunie, ora 09.

În sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.


Notă: În restul teritoriului astfel de fenomene se vor manifesta temporar şi pe spaţii restrânse.


      În regiunile sudice, vremea se va menţine caniculară, cu maxime în jurul a 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 iunie, temperaturile minime vor fi caracteristice unei nopţi tropicale.

Articole recomandate

Comments