Bani de la UE pentru Magistrala 6 de metrou

Bani de la UE pentru Magistrala 6 de metrou

Bani de la UE pentru Magistrala 6 de metrou

Cofinanţarea europeană este destinată construcţiei unei secţiuni de 6 kilometri din linia de metrou, dintr-un total de peste 14 kilometri cât urmează să aibă la final magistrala de metrou M6 (Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă Otopeni) din Bucureşti.

Aceasta va asigura legătura cu linia de metrou M4 (Gara de Nord – Lac Străuleşti). Totodată, proiectul prevede construcţia a şase noi staţii de metrou subterane între zona 1 Mai şi complexul comercial Băneasa - acolo unde urmează să fie amplasată staţia Tokyo -, precum şi achiziţionarea a douăsprezece garnituri de metrou, fiecare cu câte şase vagoane.

Lucrările pentru magistrala de metrou M6, secţiunea 1 Mai – Tokyo, sunt programate să înceapă în a doua parte a acestui an.

„Locuitorii din capitala României vor ajunge mult mai repede în zona de nord a Bucureştiului graţie unei investiţii de peste o jumătate de miliard de euro din Fondul de coeziune. Acest proiect finanţat prin politica de coeziune va îmbunătăţi în mod concret viaţa de zi cu zi a celor 1,8 milioane de locuitori ai Bucureştiului, care vor beneficia astfel de servicii de transport urban mai bune. Sper ca până în 2023 – care este termenul prevăzut pentru implementarea proiectului pe care l-am aprobat astăzi – autorităţile române să găsească soluţii pentru finalizarea magistralei M6, astfel încât să se poată circula pe noua linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Internaţional Otopeni”, a declarat comisarul european pentru politica regională Corina Creţu referitor la proiect.



Comments