BRACONAJ - Patru italieni prinsi cu peste o suta de pasari impuscate ilegal

BRACONAJ - Patru italieni prinsi cu peste o suta de pasari impuscate ilegal

BRACONAJ Patru italieni sunt cercetați pentru braconaj după ce au fost prinși cu peste 100 de păsări pe un fond de vânătoare de lângă municipiul Satu Mare, arată buletinul de presă transmis duminică de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

“Lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat și oprit un autoturism având numere de înmatriculare străine, în apropierea localității Dorolț, pe drumul forestier care face legătura între fondul de vânătoare 18 Satu Mare și DN19A. În interiorul autoturismului au fost identificați patru cetățeni italieni, cu vârste cuprinse între 58 și 70 de ani, care aveau asupra lor 6 arme de vânătoare și 367 buc. cartușe cu alice, cal. 12, respectiv 384 buc. cartușe cal. 410. Totodată, în autoturism a fost găsit vânat, respectiv 165 buc. păsări din specia sturz și 5 buc. păsări din specia graur”, precizează sursa citată.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că italienii au participat la o acțiune de vânătoare pe fondul de vânătoare 18 Satu Mare, gestionat de Ocolul Silvic sătmărean, în baza unei autorizații de vânătoare colectivă eliberată, însă, în urma confruntării datelor înscrise în autorizația de vânătoare cu vânatul găsit asupra lor, s-a constatat ca 125 de păsări din specia sturz au fost vânate fără a fi înscrise în autorizație.

Polițiștii efectuează cercetări, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj. Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea confiscării.

Comments