CALENDAR RELIGIOS – 10 septembrie

CALENDAR RELIGIOS – 10 septembrie

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Greco-catolic – Sf. m. Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Romano-catolic – Sf. Nicolae din Tolentino, pr.

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora sunt pomenite în calendarul creștin la 10 septembrie.

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia.

Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

Aflând despre ele, guvernatorul ținutului a poruncit să fie prinse și aduse înaintea sa. La interogatoriul la care au fost supuse, au mărturisit credința lor în Iisus Hristos.

Sora cea mai mare, Minodora, a fost ucisă în bătaie, iar trupul ei a fost adus în fața celorlalte două surori, pentru ca să se înfricoșeze. Mitrodora și Nimfodora nu s-au lepădat de credință și au fost, de asemenea, ucise.

Comments