CALENDAR RELIGIOS – 11 septembrie

CALENDAR RELIGIOS – 11 septembrie

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin

Greco-catolic –  Teodora din Alexandria

Romano-catolic – Ss. Prot și Iacint, frați m.

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul creștin în ziua de 11 septembrie.

A trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au măritat-o de tânără, soțul său fiind un om bun și iubitor. Dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare. Cunoscându-și păcatul său, Sfânta Teodora s-a întristat și a început a se tângui cu amar.

A intrat în cele din urmă într-o mănăstire, îmbrăcându-se în haine de bărbat și recomandându-se cu numele Teodor.

După doi ani de pocăință au venit și ispitele, a fost acuzată că a lăsat însărcinată o femeie. Pentru că a primit învinuirea, familia femeii i-a adus copilul și Teodora l-a crescut timp de 7 ani, dar în afara mănăstirii, pentru că a fost alungată.

Milostivindu-se călugării, au reprimit-o pe cuvioasă în mănăstire. Nu după mult timp, au găsit-o pe Teodora răposată în chilie și pe copil adormit de la plâns. Așa au știut călugării că este femeie. Soțul ei, aflând acestea, a venit la mănăstire și a trăit până la moartea sa în chilia sfintei.

Comments