CALENDAR RELIGIOS – 23 august

CALENDAR RELIGIOS – 23 august

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Mc. Lup; Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcopul Lugudunumului.

Greco-catolic – Sf. m. Lup; Sf. ep. m. Irineu de Lyon

Romano-catolic – Ss. Roza de Lima, fc.; Flavian, ep. Sfântul Mucenic Lup a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viață de sclav.

Localitatea Novae era așezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi orașul Sviștov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea.

Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, guvernator al Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. Acesta și-a încredințat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărțit-o săracilor.

Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de sulițe în temniță de către ostași, era de față la moartea lui și credinciosul său slujitor, Sfântul Mucenic Lup, care a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel și inelul lui l-a înmuiat în sânge și multe minuni a făcut cu haina și cu inelul, tămăduind toate bolile și gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor în toată cetatea și toți bolnavii alergau la dânsul.

Aflând despre acestea împăratul Maximian (286-305), prigonitorul Sfântului Mucenic Dimitrie, a poruncit ca să-l prindă pe Sfântul Mucenic Lup și să-i taie capul. Și astfel, sluga cea bună și credincioasă s-a dus la Domnul după stăpânul său.

De atunci a fost cinstit de către creștinii, trăitori în acele locuri, iar mai târziu cultul său a fost generalizat în toată Biserica răsăriteană.

În Biserica Ortodoxă Română, cultul Sfântului Mucenic Lup a fost stabilit prin actul sinodal din 21 iunie 1992.

Comments