CANDIDAT LA CSM ,,Judecatorii sunt supusi

CANDIDAT LA CSM - ,,Judecatorii sunt supusi presiunilor SRI pentru a pronunta hotarari favorabile DN...

CANDIDAT LA CSM  Judecătorii sunt supuşi presiunilor şi intimidărilor SRI pentru a pronunţa hotărâri favorabile DNA. Aceasta este declarația judecătoarei Lăcămioara Axinte, care candidează pentru o poziţie în Consiliul Superior al Magistraturii şi care denunţă într-un interviu, poliţia politică din sistem.

Într-un interviu recent acordat pentru luju.ro, judecătoarea Axinte, care în prezent este preşedinta Sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Botosani, a declarat că este inadmisibil ca un judecător să fie urmărit și interceptat luni sau ani de zile pentru că a pronunțat o hotărâre pe care cei din SRI o consideră „anomalie”.

BINOMUL SRI-DNA – Fost angajat SRI, demască practicile ilegale!

„Este absolut inadmisibil ca un judecător să fie urmărit și interceptat luni sau ani de zile, pentru că a pronunțat o hotărâre apreciată de SRI ca fiind o “anomalie”. Asta în lipsa oricăror alte indicii că judecătorul ar fi săvârșit o infracțiune, sperând că, după luni și ani de interceptări, se va prinde un fir. Asta ar însemna că trăim într-un stat în care drepturile și libertătile fundamentale nu mai sunt respectate”, a precizat Axinte.

„Această percepție (că procurorii sunt mai importanți decât judecătorii – n.r.) a fost cultivată, îmi permit să spun, de publicitatea agresivă a DNA.”

„Aceasta a fost făcută atât prin comunicatele de presă, dar mai ales prin numeroasele interviuri date în presa scrisă sau televizată de procurorul șef al DNA, dar și de tăcerea Consiliului Superior al Magistraturii. În cadrul acestor interviuri, procurorul șef a afirmat uneori, iar alteori nu a corectat interlocutorii, că procurorii arestează și că procurorii confiscă averile persoanelor cercetate pentru fapte de corupție, deși procurorii nici nu arestează și nici nu confiscă bunuri. Acestea sunt măsuri preventive sau de siguranța, care sunt atributul exclusiv al judecătorului, iar față de aceste afirmații inexacte Consiliul Superior al Magistraturii nu a avut nicio reacție. Aceasta percepție eronată nu poate fi schimbată de un singur om, fie el și membru în CSM”, subliniază judecătoarea.

Sursă

Comments