CONDITIA pusa de Florin Citu pentru FINANTAREA bugetelor locale. Ce spune despre neintelegerile cu p...

Despre neintelegerile cu primarii, cu Asociatia Municipiilor, in legatura cu banii pentru bugetele locale, premierul spune ca a trecut OUG si ca ,,nu a fost nicio cearta cu primarii, mai ales ca presedinte al Asociatiei este un coleg de partid", intr-un interviu la EuropaFM.

Primarii au vorbit la Palatul Victoria despre cheltuielile cu pandemia si au stabili ca acestea vor fi returnate de Guvern iar mecanismul finantarii a fost stabilit intr-o viitoare Ordonanta de Guvern. Administratiile locale au cheltuit anul trecut 240 de milioane de euro pentru masurile legate de pandemie si au primit de la Guvern 40 de milioane de euro, astfel ca restul va fi rambursat anul acesta din fonduri europene, conform celor discutate cu premierul Florin Citu. ,,Elaborarea unui act normativ care raspunde solicitarilor noastre, de a asigura predictibilitatea returnarii cheltuielilor pe care administratiile locale le fac cu plata personalului si legate de amenajarea centrelor de vaccinare. Un lucru pe care la inceput nu l-am avut reglementat, acum acest lucru este in ordonanta de urgenta", a anuntat Emil Boc, marti.

,,Am avut o discutie astazi (marti - n.red.) foarte buna cu Asociatia Municipiilor,ieri cu consiliile judetene, nu numai legata de centrele de vaccinare", a declarat Florin Citu despre intalnirea pe tema bugetului de la Palatul Victoria.

,,E vorba de finantarea bugetelor locale in 2021, pentru ca in ultimii ani s-a tot schimbat formula de alocare a resurselor catre municipii, orase, comune si resedinte de judete. Da, e adevarat ca sunt sumele 100% din venituri, se intorc la autoritatile locale. Mai sunt si sume de reechilibrari.

Am avut mai multe discutii si despre modul in care eu vad ca au crescut cheltuielile de personal, sporuri etc si ce solutii sa avem in perioada urmatoare, pentru ca mi se pare ca multe din aceste costuri au fost crescute fara sa aiba nicio legatura cu veniturile proprii ale autoritatilor locale.

Noi am asigurat ca acesti bani pe care-i iau din venituri vor ajunge la autoritatile locale, vom transparentiza modul in care ajung acesti bani acolo.

Dar, pentru cealalta parte, am primit asigurari ca se va face reforma atat la consiliile judetene, cat si la unitatile administrativ-teritoriale", a anuntat premierul.

Reamintim ca primarii din Asociatie au contestat la sfarsitul anului trecut OUG de modificare a Codului administrativ pentru ca nu au fost consultati pe finantarea administratiei locale. Presedintele AMR, Emil Boc, primar al Cluj-Napoca, spunea pe 29 decembrie ca nu se pot pune pe acelasi plan orasele mari cu cele mici, care depind de finantarea de la stat.

Primarii din Asociatia Municipiilor i-au mai cerut marti premierului sa poata decida ei cui dau banii pentru asistenta sociala. Ei au mai cerut ca Guvernul sa suporte integral costurile pentru indemnizatiile sociale si ca edilii sa aiba dreptul de a decide cui se acorda aceste indemnizatii. Emil Boc a anuntat, dupa intalnirea de la Guvern, solutia in privinta asistentei sociale: ,,Am solicitat ca 100% din aceste cheltuieli cu asistenta sociala sa fie de la bugetul de stat, s-a convenit ca 90% sa vina de la administratia de stat, 10% de la administratia locala, si cu implicarea administratiilor locale in comisiile care decid aceste drepturi de asistenta sociala, pentru ca noi doar platim, dar nu avem niciun fel de cuvant de spus in conferirea acestor drepturi, pentru a fi sigur ca primesc doar aceia care trebuie asistenta sociala, nu altii care nu ar trebui sa beneficieze de drepturi". Despre burse si transportul public, Emil Boc a anuntat ca premierul i-a asigurat ca vor fi in Legea Bugetului de Stat banii pentru burse, la Ministerul Educatiei. S-a mai stabilit si pregatirea unei legi a zonelor metropolitane care sa intre in Parlament.

Seful Executivului a mai vorbit insa si despre reforma care trebuie facuta in primarii si consilii judetene si despre marirea artificiala a salariilor fara sa se faca reforma.

,,Am gasit foarte multa apetit pentru reforma. Daca un primar, un presedinte de CJ vrea sa faca investitii, are niste resurse pe care poate le tine blocate printr-un numar foarte mare de angajati sau sporuri, pe care, prin reforma, noi ne asiguram ca primeste banii de la buget, cei 100% din venituri. Dar ei pot sa si-i realoce cum vor ei. Si atunci exista apetit de reforma naturala daca vor sa faca investitii. Cei care vor sa faca investitii, vor face si reforma, cei care nu vor sa faca investitii, nu vor face nici reforma, si cetatenii vor vedea acest lucru", a mai spus Florin Citu.

Florin Citu spune ca a avut o disputa cu prefectii in legatura cu centrele de vaccinare, care trebuie sa fie in total 930: ,,330 trebuiau sa fie gata saptamana aceasta, tinta este 930 de centre la care vom ajunge".

,,Aici am avut o disputa, o discutie cu prefectii, eu nu vad lucrurile chiar asa de complicate. Centrele nu sunt... nu construim spitale. Construim, avem locuri unde oamenii vin si se vaccineaza, stau 15 minute, sunt monitorizati si apoi pleaca acasa. Am vazut campanii de vaccinare in foarte multe tari, deci nu trebuie sa reinventam. Acum s-a clarificat prin aceasta OUG. S-a clarificat mecanismul prin care banii cheltuiti de autoritatile locale pentru centrele de vaccinare vor fi decontati de la bugetul de stat. In momentul in care a fost transparentizat si s-a vazut clar mecanismul, folosit si in perioada de carantina, lucrurile s-au linistit", a explicat Citu.

Comments