CONSILIERE PASTORALA – Elena Udrea s-a inscris la Facultatea de Teologie

CONSILIERE PASTORALA – Elena Udrea s-a inscris la Facultatea de Teologie

foto libertatea

CONSILIERE PASTORALĂ După o vară lungă în care s-a rugat, a meditat și a făcut mult sport, deputatul Elena Udrea a decis că e vremea să se apuce de Teologie.

CONSILIERE PASTORALĂ Elena Udrea s-a înscris la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai la un master de consiliere pastorală, pentru a-i ajuta pe oameni „prin credinţă”, a declarat ea, marţi, pentru News.ro.

Deputatul a mai anunțat că înfiinţează zilele acestea „Institutul Fericirii”, ca ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi „fericiţi în viaţă”.

Aflată în concediu pe litoral, Elena Udrea s-a dedict rugăciunii și meditației. Cum a prins şi Postul Sfintei Maria, deputatul independent a ținut cu stricțete postul.

Udrea s-a rugat zilnic, citind Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu după care a meditat minute în șir.

Fostul ministru al Turismului și Dezvoltării susține că aceste lucruri îi aduc pacea internă și că este fericită. Pentru a concretiza vorbele, Elena Udrea și-a tatuat temporar pe spate cuvântul ”FERICIRE”, apoi a postat imaginea pe Facebook împreună cu un mesaj: ”Sa aveti o saptamana cu impliniri! Nu uitati sa va simtiti fericiti! „Fericirea nu este o destinatie, este o calatorie”…”.

CONSILIERE PASTORALĂ Elena Udrea (41 de ani) este o politiciană română, care din 2008 deține funcția de deputat.

În trecut a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului. Elena Udrea este considerată o apropiată a președintelui Traian Băsescu, căruia îi datorează ascensiunea politică.

Citeşte şi JUSTIȚIE – Lovitură dură pentru DNA, Tribunalul București declară nule actele de urmărire penală împotriva primarului Craiovei

sursa info

sursa foto

Comments