Cristian Gheorghe (IGPR): Hotii de bancomate prinsi in flagrant reuseau sa dispara in patru minute d...

Cei patru autori de furturi din bancomate, prinsi in flagrant si cercetati, in arest preventiv, pentru fapte ce ar fost comise in ultima luna si jumatate, au actionat profesionist, reusind sa actioneze si sa dispara de la locul faptei in maximum patru minte, a declarat sambata, comisar-sef Cristian Gheorghe, director adjunct al Directiei de Investigatii Criminale.din cadrul IGPR. "Procedeul de introducere a dispozitivului artizanal dura undeva de la un minut si jumatate - doua minute, cu sustragerea banilor - 40 de secunde - un minut -, deci undeva la patru minute cu totul de la intrarea in dispozitiv a hotului pana la iesirea acestuia", a precizat Gheorghe. Potrivit acestuia, cei patru au varste cuprinse intre 29 si 33 de ani, doi dintre ei au antecedente penale, fiind retinuti dupa ultima tentativa la un bancomat din comuna Vulturul, judetul Vrancea. "O grupare infractionala specializata in asemenea genuri de fapte, furturi din bancomate prin utilizare de substante explozive. La aceasta fapta, ultima, din comuna Vulturul, judetul Vrancea, s-a reusit prinderea in flagrant a celor patru autori. Autorii foloseau un autoturism inmatriculat in afara granitelor Romaniei, pe care aplicau placute sustrase de la un autovehicul de pe raza judetului Galati", a aratat oficialul IGPR. El a adaugat ca indivizii au actionat ca niste "infractori care isi facusera studiile in strainatate". "Au actionat profesionist, erau niste infractori care isi facusera 'studiile' in strainatate. De altfel, sunt anchetati, cercetati si acolo pentru fapte similare. Si-au luat toate masurile de protectie pentru a nu fi prinsi. Isi alegeau dispozitive ATM care erau montate in localitati retrase, evitau traseele care erau monitorizate cu camere de supraveghere, era genul de infractori foarte atenti cu ceea ce se intampla in jurul lor", a mentionat Gheorghe. Cat priveste modul de operare, directorul adjunct al Directiei de Investigatii Criminale a confirmat ca acesta seamana cu ceea ce s-a intamplat la Otopeni, "este folosit acelasi dispozitiv pizza - slide, un dispozitiv metalic care se introduce pe fanta de eliberare a numerarului si care se initiaza pentru explozie prin fitil - ardere prin fitil". Cercetarile in acest caz vizeaza toate cele patru bancomate, inclusiv cel la care au fost prinsi in flagrant. Este vorba de fapta de la Liesti Tulucesti, judetul Galati, si cele doua din judetul Vrancea, a mai precizat ofiterul. La actiunea de prindere in flagrant au participat politisti din cadrul IPJ Galati si Vrancea, din cadrul Directiei de Operatiuni Speciale, ai Unitatii Centrale de Analiza a Informatiilor. AGERPRES /(A - autor: Sorinel Penes, editor: Catalin Alexandru, editor online: Simona Arustei)

Comments