Cum au ajuns trei tinere SCLAVE SEXUALE

Cum au ajuns trei tinere SCLAVE SEXUALE vizavi de sediul Politiei

Scena s-a petrecut zilele trecute pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Fata, și altele două, erau sechestrate într-un aprtament de bloc, pe același bolevard cu Poliția. Zilnic, toate trei erau bătute și amenințate, forțate să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, clienți pe care proxeneții îi atrăgeau prin anunțuri la mica publicitate. Calvarul fetelor dura de luna trecută. Ele au fost racolate din Liebling (Timiș) și Bacău, de cei trei proxeneți prin metoda ”loverboy”.

Îndrăgostite de foștii pușcăriași, cele trei i-au urmat la Timișoara. Fără să bănuiascpă faptul că în loc de amor sincer vor deveni jucării sexuale contra cost, 24 de ore din 24. Când una din ele a reușit să fugă, aproape goală, pe stradă,  trecătorii i-au săprit în ajutor și au sunat la 112.

Sub coordonarea unui procuror DIICOT, polițiștii de la Crimă Organizată au descins în apartamentul indicat de tânără, apoi i-au găsit pe indivizi într-un hotel, respective un apartament din Timișoara, și i-au dus la audieri. Din primele declarații a rezultat că fiecare fată era obligată să satisfacă cinci - șase clienți zilnic, plata fiind de 200 de lei pentru un act sexual. În timpul acestuia, proxeneții supervizau totul din bucătărie.

 Cei trei proxeneți sunt din Dolj. S-au cunoscut în penitenciarul Colibalși și au legat o trainică prietenie, punând totodată la punct afacerea. Cei trei, sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și lipsire de libertate.

 

Comments