Cum au lucrat constructorii viitoarei autostrazi Lugoj - Deva. Peste 60 la suta din Lotul al treilea...

Raportul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România privind stadiul fizic al proiectelor de execuţie a viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva arată că lucrările au avansat cel mai mult pe tronsonul al treilea, Ilia – Coşeviţa, în schimb, lucrările pe tronsonul IV Deva – Ilia au avansat doar cu unu la sută în luna august, faţă de luna precedentă.

Potrivit CNADNR, pe Lotul II al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, între Coşeviţa şi Traian Vuia, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 45.22 la sută.Proiectul tronsonului de 28,6 kilometri a avut are o valoare de 563 de milioane de lei, fără TVA, iar contractul a fost atribuit constructorilor de la Asocierea Salini impregilo S.P.A. şi SECOL (Societa Edile Construzioni e Lavori) SA.

Pe Lotul III, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 60.86 la sută, în luna august.Proiectul lotului de 21,1 kilometri a fost întocmit de Arcadis Eurometudes S.A. şi este executat de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. - COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. Valoarea proiectuluieste de 578 de milioane de lei, fără TVA.

Pe Lotul IV al autostrăzii, stadiul fizic al lucrărilor este de 47.92 la sută. Proiectul tronsonului de 22,1 kilometri a fost întocmit Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. şi este realizat de aceeaşi asociere. Valoarea sa este de 420 de milioane de lei, fără TVA.

Cele trei proiecte au demarat în 27 noiembrie 2013, potrivit CNADNR şi aveau ca termen de finalizare 27 mai 2016. Din cauza întârzierilor, proiectele au fost fazate, pentru a putea primi finanţare, prin Programul Operaţional Sectorial.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Şantierul autostrăzii Lugoj - Deva în imagini inedite: super-structurile de pe malul Mureşului şi "mina de fier vechi" a săracilor Hunedoarei

Lotul IV al autostrăzii Lugoj - Deva ar putea fi finalizat până la sfârşitul acestui an, susţineau chiar reprezentanţii CNADNR. În prezent, constructorii lucrează într-un ritm mai alert faţă de cei de pe alte tronsoane aflate în lucru. De şantier profită, zilnic, şi zeci de căutători de fier vechi, care scotocesc prin zgura din terasamentul autostrăzii.

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Filmările aeriene realizate pe cele trei tronsoane nefinalizate din autostrada Deva – Lugoj prezintă un şantier întins zeci de kilometri, presărat cu câteva porţiuni de asfalt. Gradul de filanizare al proiectului de infrastructură este mai mic de 25 la sută.

VIDEO Ghinionistul de pe Autostrada Deva – Lugoj: bătrânul care aşteaptă de doi ani suma de un leu pentru metrul pătrat cedat statului român

Vasile Muntean (70 de ani) a aflat că trebuie să primească suma de un leu pentru o parcelă de un metru pătrat pe care a cedat-o constructorilor Autostrăzii Deva – Lugoj. Bătrânul din comuna hunedoreană Lăpugiu de Jos aşteaptă de aproape doi ani banii şi se simte uitat de statul român.

Previziuni optimiste: un tronson de 22 de kilometri al autostrăzii Deva – Lugoj va fi inaugurat cu şase luni mai devreme

Tronsonul de autostradă Şoimuş – Ilia, întins pe 22 de kilometri, are ca termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor, însă potrivit ministrului Transporturilor, Dan Şova, constructorii au promis urgentarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate cu o jumătate de an mai devreme.

Comments