Cum se schimba optica ministrilor Romaniei? De la o
saptamana la alta!

Cum se schimba optica ministrilor Romaniei? De la o saptamana la alta!

Cum se schimba optica ministrilor Romaniei? De la o saptamana la alta!

Sosit cu nicio lună în urmă în rândul membrilor cabinetului Dăncilă, Daniel Suciu le-a promis miercuri, 20 martie, protestatarilor din sectorul transportatorilor auto, reuniţi în aceeaşi zi în Piaţa Victoriei, că va propune chiar săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă care să pregătească terenul în vederea interzicerii aplicaţiilor mobile de transport precum Clever, Uber sau Bolt. La prima vedere, nu ar fi prea multe de spus, dacă acceptăm că fiecare ministru e liber să-şi aleagă maniera proprie de a înţelege şi explica realitatea. Surpriza apare însă la o analiză mai atentă a chestiunii! Modul în care azi priveşte realitatea vicepremierul Daniel Suciu nu coincide cu maniera în care aceeaşi realitate era tratată, în urmă cu mai puţin de un an, de acelaşi Daniel Suciu, pe vremea aceea deputat PSD. Semn că viaţa nu se vede la fel atunci când o priveşti din centru, de la Palatul Victoria, sau dintr-o zonă mai retrasă, de pe Dealul Arsenalului, unde se află clădirea Parlamentului.

Pe scurt, Daniel Suciu iniţia anul trecut, împreună cu alţi 70 de parlamentari PSD, o propunere legislativă care îşi propunea reglementarea aplicaţiilor mobile de transport pe piaţa din România. Mai mult, proiectul de lege semnat inclusiv de Daniel Suciu arăta negru pe alb că „ţine cont şi de decizia recentă a Curţii Europene de Justiţie”, care decisese ca în cazul unui operator de astfel de servicii menţionate mai sus, considerate „servicii de transport urban necolectiv”, le revine statelor membre responsabilitatea creării unui cadru legislativ de reglementare. Ceea ce era valabil în 2018 s-a schimbat din 22 februarie încoace, data la care Daniel Suciu a depus jurământul ca membru al Executivului. Un calcul simplu ne arată că peste 2,5 milioane de români care folosesc în prezent aceste aplicaţii vor fi afectaţi de efectele ordonanţei promisă de ministrul Dezvoltării.

Mai mult, poziţia ministrului Daniel Suciu, aceea de a-şi asuma introducerea pe ordinea de zi din şedinţa de guvern de săptămâna viitoare a ordonanţei de urgenţă care ar urma să interzică aplicaţiile mobile de transport de pe piaţă survine la scurt timp după o altă decizie semnificativă luată de cabinetul Dăncilă pe aceeaşi temă. Este vorba despre decizia Executivului de a trimite, un aviz pozitiv la propunerea legislativă care reglementează activitatea de transport alternativ, aflată în dezbatere publică în Parlament. Şi asta nu mai departe tot de săptămâna trecută!

În plus, ar mai fi de adăugat încă un amănunt important. Tot săptămâna trecută Parlamentul a solicitat explicit Guvernului, în urma unei dezbateri la care au participat reprezentanţi ai tuturor partidelor politice, să retragă ordonanţa de urgenţă privind aplicaţiile mobile de transport. În argumentaţia Parlamentului se arată că obiectul unei astfel de ordonanţe se suprapune cu propunerea legislativă privind aplicaţiile de transport şi activitatea de transport urban alternativ care se află deja într-un stadiu avansat de dezbatere în Parlament.

„Având în vedere că cele două iniţiative normative conţin unele prevederi concurente cu incidenţă asupra aceluiaşi obiect de reglementare, precum şi faptul că Propunerea legislativă privind activităţile prestabilite de tip ridesharing se află într-un stadiu avansat de dezbatere la Parlamentul României, membrii Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor vă solicită retragerea proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere”, se arată în documentul trimis Guvernului României.

Şi tot săptămâna trecută, colegul de cabinet al lui Daniel Suciu, Răzvan Cuc, şeful Transporturilor, şi el ocupant al fotoliului de ministru de mai puţin de-o lună, anunţase că nu intenţionează să interzică aplicaţiile mobile de transport. Miercuri, 20 martie, toate acestea erau date uitării de cei doi oficiali ai Executivului. Fiindcă Daniel Suciu şi Răzvan Cuc le-au promis protestatarilor introducerea revendicărilor sub forma unei ordonanţe de urgenţă pe ordinea de zi de săptămâna viitoare. Cine să mai înţeleagă pe cine?! Fiindcă, nu-i aşa, iarna nu e ca vara şi exemplele pot continua!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments