Daniel Zamfir: Hotararea CCR pe darea in plata va afecta toate contractele, nu numai cele bancare

Daniel Zamfir: Hotararea CCR pe darea in plata va afecta toate contractele, nu numai cele bancare

Daniel Zamfir: Hotararea CCR pe darea in plata va afecta toate contractele, nu numai cele bancare

Curtea Constituţională a publicat, după aproape trei luni de zile, motivarea deciziei referitoare la legea privind darea în plată a imobilelor. Senatorul Daniel-Cătălin Zamfir, iniţiatorul acestei legi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acestă decizie va afecta toate contractele, nu doar cele bancare.

Daniel Zamfir: Hotărârea CCR pe darea în plată va afecta toate contractele, nu numai cele bancare

„Impactul este unul extraordinar pentru că vor fi afectate toate contractele, nu doar cele bancare. Pot fi orice fel de contracte: de utilităţi, cele de leasing sau de telefonie mobilă etc. Dacă sare mult euro, cei care au contracte de leasing sau de telefonie, în momentul în care se crează un dezechilibru contractual pot cere reechilibrarea prestaţiilor. Sunt afectate toate contractele care sunt raportate la cursul valutar. De ce? Fiindcă se prezumă că un contract este de bună credinţă şi echitabil. Orice contract care devine dezechilibrat trebuie echilibrat. Asta spune Curtea. Pentru că impreviziunea, aşa cum o numeşte Curtea, practic face ca atunci când există un dezechilibru contractual între cele două parţi, este obligatoriu pentru cealaltă parte să reechilibreze „prestaţiile”, aşa cum explică Curtea Constituţională. Reechilibrarea prestaţiilor este una obligatorie şi trebuie adaptată la noile condiţii economice”, spune Zamfir.

Senatorul susţine că, în cazul celor cu credite în franci elevţieni şi în euro, care au fost afectaţi de devalorizarea leului, băncile trebuie să renegocieze contractele.

„Devalorizarea este o stare de impreviziune, care este cauzată de factori externi şi care nu a fost prevăzută în contract deoarece nimeni nu ştia cât o să crescă valutele. Ca atare cei cu credite în euro sau franci elveţieni pot cere băncilor să renegocieze contractele, iar băncile sunt obligate să reechilibrareze prestaţiile sau să închidă contractul. Băncile sunt obligate să renegocieze contractul, iar dacă nu se ajunge la o înţelegere se dă în plată”, explică Daniel-Cătălin Zamfir.

Însă, în cazul celor care şi-au pierdut locul de muncă şi nu mai poţi plăti ratele, aceştia trebuie să apeleze la instanţă, care va constata acea impreviziune. „Judecătorul va decide dacă ţi-ai pierdut locul de muncă din cauza ta, că te-ai dus beat la serviciu sau s-a restructurat compania. Magistratul va hotărâ dacă dezechilibrul ţi s-a datorat sau nu”, detaliază iniţiatorul Legii dării în plată.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Comments