Descoperiti. Ministrul german de Externe: Romania primeste finantari europene mai mari decat contrib...

Ministrul de Externe al Germaniei a transmis un mesaj foarte dur. Heiko Maas consideră că Uniunea Europeană ar trebui să reducă finanțările și chiar să impună sancțiuni pentru statele membre care adoptă legi ce contravin principiilor fundamentale ale Uniunii, cum ar fi o justiție independentă și libertatea presei.

România - care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii - Ungaria şi Polonia primesc finanţări europene mai mari decât contribuţiile lor, iar tăierea acestora poate reprezenta o pârghie importantă, a apreciat joi, la radiodifuzorul ZDF, şeful diplomaţiei germane.

Informațiile au fost prezentate sâmbătă, de Andreea Sava, în exclusivitate la ”Descoperiți”.

”Acestea sunt principii de bază pe care trebuie să le respecte toate” statele membre UE, a subliniat Maas.

Norica Nicolai, europarlamentar- „Din păcate, decalarație confirmă o aroganță a multor lideri din Germania. Eu sunt aproape convinsă că nu vom adopta bugetul pe președinția română și nu vom adopta niciun buget și condițiile în ceea ce privește accesul la fondurile de dezvoltare regională. Sper să reușim să facem acest lucru într-o altă configurație, dar dacă lucrurile continuă în acest mod, nu sunt foarte optimistă în ceea ce privește viitorul UE. Sunt multe țări care s-au săturat de această abordare. Probabil că domnul ministru vorbește despre concepția germană, care e total diferită. Abordarea aceasta e pur politică și nu are niciun fel de legătură nici nu noțiunea de egalitate, de tratament, ci doar o încercare de a face pe jandarmul Europei”. 

Comments