DISTINCTIE Nicolae Goja, scriitorul anului

DISTINCTIE - Nicolae Goja, scriitorul anului 2016

DISTINCȚIE Nicolae Goja a fost astăzi, 6 iulie, declarat scriitorul anului 2016. Distincția i-a fost oferită de Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare, iar premiul a venit după ce un juriu format din persoane din diverse medii au considerat că redactorul șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” îndeplinește toate condițiile pentru a fi numit scriitorul anului.
DISTINCȚIE Ziua Scriitorului este sărbătorită pentru al cincilea an la rând în Baia Mare, fiind organizată de Consiliul Local şi Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor, Revista Nord Literar şi Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

Nicolae Goja a folosit condeiul atât în proza românească, domeniul pe care și-a pus puternic amprenta, cât și în domeniul jurnalistic. A dobândit iubirea și admirația pentru litere de mic, iar astăzi consideră că meseria de jurnalist îl ține aproape de cea de scriitor. La momentul de festivitate, Nicolae Goja i-a avut alături atât pe artiștii și scriitorii din județul Maramureș, cât și pe cei din Satu Mare.

„Le mulțumesc în numele scriitorului. Nu știu dacă sunt scriitor, probabil nu sunt nici jurnalist. De fapt, ca și orice om, nu prea știu ce sunt. Poate că sunt inginer, asta mi-am dorit să fiu odată. Poate sunt prozator sau ziarist, sau probabil că sunt din toate câte puțin, însă cea mai mare admirație o am pentru scriitori. Și am avut această admirație de când aveam 7 ani. De fapt, nu față de scriitori am avut prima atracție, ci față de litere. Meseria de ziarist mă ține aproape de cea de scriitor”, a spus Nicolae Goja.

Ca și scriitor, Nicolae Goja este autor a șase romane.

„Nicolae Goja este un scriitor extrem de interesant în primul rând pentru tenacitatea cu care scrie proză. El nu vine dintr-o zonă umanistă, ci el s-a consolidat pentru literatură cu acele nopți nedormite, cu acea pasiune, cu acea zvâcnire interioară la care te îndeamnă talentul și chemarea. Nicolae Goja este autor a șase romane bine primite. Despre câteva am scris și am fost la lansări la Cluj și Zalău. Fără să facem un laudatio inutil, Nicolae Goja a întrunit categoric însușirile unui scriitor care aduce un fior nou în proza actuală”, a spus Gheorghe Pârja, reprezentantul pentru judeţul Maramureş al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

Simona Vasiac

Comments