Doi barbati au fost arestati pentru ca furau din locuinte

Doi barbati au fost arestati pentru ca furau din locuinte

Doi barbati au fost arestati pentru ca furau din locuinte

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara au făcut două percheziţii domiciliare, în perioada 01- 02 septembrie,  în municipiile Arad şi Timişoara, la persoane bănuite de furturi din locuinţe, potrivit unui comunicat publicat luni de către Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Timiş,

Anterior, în data de 20 august, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au depistat, într-un tren de călători, care circula pe relaţia Timişoara – Iaşi, un bărbat în vârstă de 43 de ani care avea asupra sa mai multe bunuri printre care un laptop, bijuterii, ceasuri, veselă a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.

Poliţiştii au stabilit că bunurile ar fi fost furate dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Timişoara.

”Persoana a fost preluată de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Timişoara care, extinzând cercetările, au stabilit că bănuitul împreună cu un alt bărbat în vârstă de 38 de ani, ar fi comis, în noaptea de 19 spre 20 august, două furturi din locuinţe, pe raza municipiului Timişoara. Prejudiciul în valoare de 10.000 de lei a fost recuperat de poliţişti, bunurile fiind predate păgubiţilor”, se arată în comunicat.

În urma celor două percheziţii acasă la suspecţi, poliţiştii au ridicat un pistol cu gaz, bijuterii din aur şi argint, aparatură electronică, telefoane mobile, sume de bani şi alte bunuri a căror valoare este estimată la 50.000 de euro.

”Extinzând cercetările, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara au stabilit că cei doi bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea altor două fapte de furt din locuinţă pe raza municipiilor Timişoara şi Arad”, mai arată sursa citată.

În prezent, cei doi bărbaţi se află încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă.

Articole recomandate

Comments