Dolj: Protest al salariatilor de la Electroputere Craiova

Dolj: Protest al salariatilor de la Electroputere Craiova

Cateva sute de angajati ai SC Electroputere Craiova protesteaza, joi dimineata, in curtea fabricii, in semn de nemultumire fata de nivelul scazut al salariilor. Angajati solicita majorari salariale, afirmand ca in acest moment primesc lunar circa 1.500 lei net. "Dupa aproape 30 de ani de munca, nu mi se pare normal sa am un salariu atat de mic, pentru ca nu mai pot sa imi asigur cheltuielile si am inteles ca nici in perioada urmatoare nu ni se va da niciun leu in plus. Acesta este motivul pentru care ne aflam aici si protestam", a declarat unul dintre angajatii fabricii. Contractul colectiv de munca al salariatiilor de la Electroputere a expirat in aceasta luna, iar sindicatul se afla in negociere cu patronatul pentru incheierea unui nou CCM. Electroputere Craiova a fost privatizata in luna noiembrie 2007, pachetul majoritar de actiuni de 86,28% fiind detinut de firma saudita Al-Arrab Contracting Company Limited. Curtea de Conturi a Romaniei sustine, in raportul public aferent anului 2015, ca Al-Arrab Contracting Company Limited a incalcat contractul de privatizare a Electroputere SA Craiova incheiat cu AVAS in anul 2007 prin care a achizitionat pachetul majoritar de actiuni, intrucat nu a indeplinit angajamentele asumate, inclusiv pe cele legate de mentinerea unui numar de 3.353 salariati in cel de al cincilea an investitional. Potrivit sursei citate, in anul 2012 Electroputere Craiova mai avea 1.021 salariati, in loc de 3.353 cum era prevazut in planul de afaceri asumat de Al-Arrab Contracting Company Limited la privatizare, insa prin contractul de vanzare-cumparare actiuni nu s-a prevazut o clauza penalizatoare pentru nerespectarea obligatiei privind mentinerea in societate a numarului de personal prevazut in acest plan de afaceri. "Cumparatorul Al-Arrab Contracting Company Limited nu a indeplinit planul de afaceri, asa cum acesta a fost asumat prin contractul sus-mentionat, nerealizand intocmai angajamentele asumate prin oferta financiara si planul de afaceri, cu mentiunea ca planul de afaceri putea fi modificat, in functie de evolutia conditiilor de piata, prin incheierea unui act aditional", precizeaza Curtea de Conturi in raport. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrica, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)

Comments