DOSARUL ORFELINATELOR – Ministrul Muncii, Dragos Paslaru, audiat la DIICOT

DOSARUL ORFELINATELOR – Ministrul Muncii, Dragos Paslaru, audiat la DIICOT

DOSARUL ORFELINATELOR Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, este audiat la DIICOT, în dosarul orfelinatelor, după ce a declarat că există suspiciuni de trafic de copii în anumite instituţii de acest gen, potrivit Realitatea TV.

DOSARUL ORFELINATELOR După declarațiile ministrului muncii Dragoș Pâslaru, care anunța într-un interviu televizat că există suspiciuni de trafic de persoane și proxenetism în mai multe orfelinate din țară,  reprezentanții instituției au oferit detalii suplimentare despre acest caz.

Corpul de Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a desfășurat, în perioada 20 aprilie 2014 – 1 iulie 2016, 96 acţiuni de control în 61 centre de plasament și 35 case de tip familial. Acestea au vizat, în principal, calitatea îngrijirilor, socializării şi condiţiile de locuit din serviciile de tip rezidenţial publice şi private. ANPDCA precizează că în cadrul acțiunilor de control au fost identificate și 3 situații în care existau suspiciuni cu privire la practicarea prostituției de către beneficiare ale sistemului de protecție specială.

În două dintre cazuri ANPDCA a sesizat organele de cercetare penală, iar în cel de al treilea sesizarea a fost transmisă de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Conform informațiilor transmise ANPDCA de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în luna martie 2016, pentru una din sesizări au fost finalizate cercetările și au fost trimise în judecată persoanele responsabile.

sursa info

Comments