Dragnea, despre dezincriminarea conflictului de interese: Un demers nefericit

Dragnea, despre dezincriminarea conflictului de interese: Un demers nefericit

Propunerea precizează că dispozițiile din Statutul deputaților și senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, adică înainte de 21 august 2013.

"Din punctul meu de vedere, îmi asum faptul că nu am fost atent, mi se pare un demers nefericit, nu văd ce efecte poate să aibă, doar subiecte de discuție", a spus Dragnea, întrebat în legătură cu această decizie a Parlamentului.

El a spus că, din ce a înțeles, nu s-a votat dezincriminarea conflictului de interese și nu știe ce spune ANI în această privință.

"Din ce am înțeles de la colegii mei, nu s-a votat dezincriminarea conflictului de interese. Eu nu am votat, nu am fost în plen când s-a votat și m-am uitat cu atenție pe articolul de lege, doar pe interpretare. Am înțeles că a fost Legea statutului parlamentarilor în 2006, modificată în 2013. Până în 2013 nu exista o prevedere prin care să se interzică angajarea rudelor. Această interdicție a apărut în 2013 și ceea ce s-a votat astăzi clarifică faptul că nu se poate aplica o lege retroactiv. Am văzut și comentarii că de azi înainte parlamentarii își pot angaja rudele. Nu, categoric nu. Doar că acea prevedere este valabilă din 2013 încoace, nu înainte. Asta scrie și în articol. Am înțeles că se depune o contestație la CCR și cel mai bine este să așteptăm decizia Curții, după care o să discutăm", a explicat Dragnea.

Potrivit lui Dragnea, colegii săi parlamentari au crezut că prin acest proiect se clarifică o problemă.

"Nu știu ce spune ANI. Dacă articolul de astăzi este inutil și nu are niciun efect, cu atât mai bine, este un articol de lege în care colegii mei au crezut că pot să clarifice această problemă. Până la urmă, CCR va adopta o soluție pe care o vom respecta cu toții", a adăugat Dragnea.

Parlamentul a adoptat miercuri o propunere legislativă prin care senatorii și deputații care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriți de Agenția Națională de Integritate.

Propunerea legislativă precizează că dispozițiile din Statutul deputaților și senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, adică înainte de 21 august 2013. Ulterior, Agenția Națională de Integritate a precizat că definiția conflictului de interese în Legea 161/2003 este suficient de clară și necondiționată de adoptarea altor reglementări subsecvente.

"Regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru toate categoriile de persoane care ocupă funcții/ demnități publice este cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 161/2003, coroborat din punct de vedere procedural cu dispozițiile Legii nr. 176/2010. Din aceste considerente, opinăm că definiția conflictului de interese cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003 este suficient de clară, precisă și necondiționată de adoptarea altor reglementări, subsecvente, pentru diferite categorii de demnități și funcții publice", se precizează într-un comunicat de presă al Agenției.

Articole recomandate

Comments