EVANGHELIA ZILEI Fiecare persoana, semn al

EVANGHELIA ZILEI – Fiecare persoana, semn al milostivirii dumnezeiesti

EVANGHELIA ZILEI Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi lăsându-i, a plecat. Şi venind ucenicii pe celălalt ţărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. (Matei 16, 1-6)

EVANGHELIA ZILEI Acum două mii de ani fariseii şi saducheii au cerut un semn din partea Domnului Iisus Hristos prin care să le dovedească, fără nici o tăgadă, că El, Învăţătorul din Nazaret, este un trimis al lui Dumnezeu.

În loc de semn, cei amintiţi au primit o mustrare îndreptăţită. Oare nu fuseseră martori la înmulţirea pâinilor şi a peştilor? Oare nu au văzut vindecările miraculoase sau învierile din morţi? Oare nu auziseră cuvinte pe care nimeni altul nu le-a mai rostit?

Singurul semn pe care Domnul Hristos l-a dat a fost semnul lui Iona. Adică, aşa cum Iona a stat trei zile în pântecele chitului, la fel şi Fiul lui Dumnezeu Domnul Hristos va sta trei zile în mormânt.

Odată cu Învierea Sa, Mântuitorul ne-a arătat că El este Fiul lui Dumnezeu, Cel care are putere asupra vieţii şi a morţii. Un creştin, când se însemnează cu semnul Sfintei Cruci, Îl coboară pe Domnul Hristos în inima sa şi întreaga sa viaţă se binecuvântează!

Fiecare persoană este un semn al milostivirii dumnezeiești. (Pr. Dumitru Păduraru)

Comments