EXCLUSIV Catalin Chereches despre planuri de

EXCLUSIV – Catalin Chereches despre planuri de nunta si alte subiecte de interes (VIDEO)

EXCLUSIV Aflat de peste 60 de zile în arestul preventiv al Penitenciarului Gherla, Cătălin Cherecheș a acceptat să stea de vorbă pentru a treia oară cu reprezentanții mass-media. De această dată, primarul ales al municipiului Baia Mare a lăsat deoparte chestiunile politice și a ales să vorbească despre viața sa și despre planurile de căsătorie. Într-un interviu acordat lui Dan Coardă, Cătălin Cherecheș vorbește despre promisiunea pe care a făcut-o băimărenilor în Noaptea dintre ani, aceea că se va însura. Mai mult, primarul ales vorbește foarte mult despre cum decurge acum timpul său, zile departe de Administrația Publică Locală a municipiului Baia Mare, perioadă care l-a făcut, însă, să se redescopere. EXCLUSIV Departe fizic de comunitatea băimăreană dar cu sufletul aproape de cei care i-au insuflat dorința de a construi pentru dezvoltare, Cătălin Cherecheș s-a păstrat puternic în această perioadă.

***

Trăiesc, sunt sănătos, țin steagul sus, sunt bărbat din toate punctele de vedere și că nu mă emoționez în fața unor lucruri care ți le dă și viața, ți le dau și alții care nu îți vor binele. Asta e conjunctura în țara în care trăim. Asta este situația și nu am inventat-o noi și nu sunt eu singurul care am trecut prin lucruri de genul ăsta și prin nedreptăți de acest gen. Sunt alții mult mai importanți decât mine care au trăit astfel de lucruri și unii dintre ei au făcut chiar istorie. Important este să își păstrezi mereu coloana vertebrală, să te păstrezi limpede la minte și să își păstrezi vigoarea trupului iar din acest punct de vedere, chiar am ce să fac aici, chiar dacă aș avea mult mai multe de făcut acasă .

Îmi ocup timpul într-un mod foarte pozitiv și din punct de vedere al exercițiilor fizice și a celor mentale, și citit și alte activități pe care le mai desfășor pe aici. Vreau să vă spun un lucru pe care mulți nu se așteaptă să îl audă de la mine. Bănuiesc că unii se așteaptă să audă de la mine cum ar trebui gestionat orașul cât eu sunt cu acest domiciliu forțat. Este simplu cum trebuie gestionat orașul. Așa cum l-am gestionat eu. Nu trebuie să le spun mai mult. Ce am făcut eu aia trebuie într-un fel luat ca exemplu pentru că este un exemplu de bună practică. Pe de altă parte o să vă spun câteva lucruri care o să vă surprindă sau pe care nu le așteptați de la mine.

Vreau să vă spun că această perioadă de 61 de zile este o perioadă care pentru mine ca și om nu a fost o dramă. Nu am considerat-o ca și o dramă. A fost un lucru din care am luat și elementele pozitive și sunt foarte multe elemente pozitive pe care le-am luat din această poveste care are și o conotație destul de ciudată, gri, neagră cu tot felul de elemente ale unor caractere care și-au arătat cu adevărat fața. Pentru mine personal, pentru mine ca și om lucrul acesta m-a făcut să mă definesc întru totul ca și bărbat și ca și om și să mă raportez la lucrurile care sunt important te în viața asta și pentru mine, și pentru familia mea și pentru comunitatea din care eu fac parte. De multe ori, fiind în anumite poziții te ia valul vieții și nu ești întotdeauna conectat la lucrurile care îți sunt importante în viață sau nu ești atent întotdeauna la oamenii care sunt importanți în viața ta și îți vor binele sau vor să îți fie alături și să construiască alături de tine. De multe ori vrând nevrând devii reacțiune și devii un om care nu face altceva decât să rezonezi la lucrurile de foarte multe ori negative care intervin în viața ta, în special ca și primar, ca și om public care ești pus tot timpul la zid pentru orice.

Cred că în această viață lucrurile trebuie să fie cântărite de mine ca om sau de noi toți ca oameni într-un alt registru, într-un registru al lucrurilor pe care le putem face bine pentru noi și ceilalți. Vă spun sincer că sunt un om care m-am reinventat. Am recăpătat vigoarea pe care o aveam acum mulți ani când am intrat de exemplu în politică sau în zona de administrație. Am recăpătat vigoarea și plăcerea de a trăi, de a vedea niște lucruri pe care le uitasem și cred că lucrul acesta îmi va fi de foarte mare folos când voi revenii acasă. Pentru că așa cum mulți își dresc, și le mulțumesc pentru acest lucru, voi revenii acasă. Unii probabil nu își doresc, dar cu siguranță că întotdeauna nefericirile și frustrările unora nu o să le putem noi acoperi.

Aș vrea să intrăm un pic în administrație publică. Știți, săptămâna trecută vineri s-a constituit noul Consiliu Local și noul Consiliu Județean. În Consiliu Local ca și viceprimar doamna Noemi Vida a fost aleasă și domnul Marinel Rob are și atribuții de primar interimar. La Consiliul Județean formula de conducere este cu Gabriel Zetea președinte, Doru Dăncuș și Lucian Morar vicepreședinți, oameni tineri. Cum apreciați dumneavoastră acest gest și ce credeți că ar trebui să se întâmple în următorii patru ani atât în Consiliu Local cu ceea ce este în momentul de față cât și în Consiliu Județean? 

Multă lume a speculat cu privire la poziția pe care o am vizavi de Consiliul Local, Consiliul Județean, cine să fie președinte sau vicepreședinte, viceprimar ș.a.m.d. Eu am știut de fiecare dată că întotdeauna oamenii în care am avut încredere și în care am încredere vor găsi un numitor comun și vor avea înțelepciunea să stea la aceeași masă și să poată să construiască chiar și fără mine. Nu vă ascund faptul că am discutat cu prietenul meu Gabriel Zetea vizavi de modul în care putem merge înainte și lucrul acesta nu l-am discutat după alegeri. Chiar l-am discutat înainte de alegeri, cu foarte mult timp în urmă. Le mulțumesc colegilor mei din Coaliția pentru Baia Mare că au avut înțelepciunea să nu rezoneze la tot felul de oferte de astea făcute de unii sau alții doar de dragul politicii și s-au gândit la proiectele pe care le au de construit pentru Maramureș și pentru Baia Mare.

Pentru prima oară, într-o echipă tânără și la județ și la municipiu, vor putea să pună bazele unui parteneriat sincer între Consiliu Județean și Consiliu Local. Acest lucru nu s-a întâmplat de 26 de ani încoace și acest lucru s-a văzut și în evoluția județului dar și în evoluția municipiului. Ne-a fost foarte greu de-a lungul timpului să surmontăm acest handicap, ca să îi spun așa, pe care alte orașe, municipii reședință de județ nu le aveau, având o relație bună cu Consiliul Județean.

Acum cred că putem și la nivelul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest să avem o voce comună și se pot găsi formule pentru proiecte comune. Gândiți-vă cât de important este pentru Baia Mare să militeze împreună cu Consiliul Județean pentru realizarea proiectului Baia Mare- Satu Mare- ieșirea spre Ungaria ca și drum rapid. Gândiți-vă cât de important este să faci o legătură între Baia Mare și Autostrada Transilvania, toate aceste două drumuri legate fiind cu o centură amplă a municipiului Baia Mare, nu ceea ce am construit acum un an de zile. Este vorba despre o centură adevărată și un proiect de conectare a orașului și a județului la rutele internaționale, în special de mărfuri, toate aceste lucruri legate și de proiectul de reabilitare a aeroportului. Totul contează și din perspectivă culturală, și din perspectivă economică, și din alte tipuri de perspective contează atunci când ai o conectivitate mare în raport cu ceea ce înseamnă turiști, mărfuri care își pot veni și asta înseamnă investiții.

Dacă se va realiza un proiect comun Baia Mare-Maramureș, inclusiv pentru Capitală Europeană a Culturii și invitația mea și către municipiu și către Consiliul Județean este să facă chiar poate o ședință comună în care să ia decizia de susținere a acestui proiect. Este un proiect care poate aduce foarte mulți bani, foarte multe investiții, foarte multe proiecte conexe în următorii 4-5 ani nu doar în Baia Mare ci în tot Maramureșul și chiar în regiune. Este un proiect strategic, un proiect care se întâmplă o dată la 100 de ani și este un proiect pe care trebuie să îl ducem mai departe.

Sunt convins că atât Gabriel Zetea cât și Marinel Rob sau viceprimarii și vicepreședinții vor susține acest lucru. Raportat la ceea ce se întâmplă în Consiliul Județean și Consiliul Local vreau să spun un gând pentru trecut, și aici mă refer la fostul Consiliu Local. Aici, chiar dacă unii s-ar putea simți deranjați de faptul că fac referire la administrație, dar totuși sunt cetățean și am avut un mandat exemplar de primar al municipiului Baia Mare vreau să le mulțumesc consilierilor locali din mandatul trecut.

Vreau să îi mulțumesc domnului Istvan Ludescher pentru faptul că a știut să țină echilibrul în această perioadă destul de delicată pentru administrația locală, într-o perioadă în care eram eu cu domiciliul forțat, într-o perioadă în care era campanie electorală și nu e tocmai simplu să gestionezi un municipiu având cel puțin două presiuni importante. Pe de altă parte vreau să îi mulțumesc domnului viceprimar Dorel Mureșan pentru faptul că și-a asumat acest rol important și a știut să conlucreze cu domnul Istvan Ludescher pentru binele municipiului. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost în acești patru ani în Consiliul Local al municipiului Baia Mare.

Au fost oameni care au venit din diverse partide dar indiferent din ce partide au venit în momentul în care au intrat în Consiliul Local au știut că militează pentru binele orașului și pentru proiecte. Acesta este lucru important, proiectul este Baia Mare și proiectul nu este partidul. Proiectul este ce facem pentru oraș și proiectul nu este ce facem pentru partidul nostru sau pentru oamenii care ne-au susținut într-un mod, ca să îi spun așa, ocult ca să ajungem într-o funcție sau alta.

Există și astfel de situații în care s-au creat anumite grupări, forțe care nu se gândeau și nu se gândesc la municipiul Baia Mare ci se gândesc mai mult la cum să pună mâna pe pârghiile de putere ale municipiului Baia Mare și ale județului Maramureș, dorind să propulseze ba un primar ba pe altul sau consilier local și să facă diverse tipuri de majorități. Lucrurile acestea țin doar de bun simț și țin de cum putem noi recepta dorința cetățenilor. Dorința cetățenilor și bunul simț ne arată că indiferent ce lucruri se fac prin laboratoare, uneori laboratoare infecte ale unor cârciumi, alteori laboratoarele la fel de infecte ale unor partide politice lucrurile nu funcționează. Atâta vreme cât cetățenii nu sunt convinși că ești onest, corect în fața lor și că vrei să faci bine pentru oraș nu îți dau credit sau încredere. Eu le mulțumesc consilierilor locali care au fost în mandatul trecut și care au înțeles că proiectele sunt cele importante, orașul este important.

Cred că acest model îl va prelua și Consiliul Local actual. Chiar dacă înțeleg că la început există anumite tipuri de dorințe, uneori neîmpliniri ale unora care se transformă în frustrări alteori interese ale altora care la fel se transformă în atitudini care sunt ne la locul lor eu cred că atunci când ajungem într-un for cum e Consiliul Local sau Consiliul Județean putem să vorbim despre bunăcredință, bună creștere și dragoste de Baia Mare. Par uneori cuvinte mari dar dacă nu iubești orașul și dacă nu simți orașul și nu rezonezi cu dorințele comunității lucrurile nu o să funcționeze. Lucrurile stau întotdeauna în detalii pentru că mulți mi-au reproșat de foarte multe ori că sunt un om al detaliilor, un om foarte strict și un om foarte hotărât. Vreau să vă spun că dacă nu eram așa nu puteam să fac față și să duc proiectele la nivelul pe care l-am dus. Cred că este foarte important să fim exigenți noi cu noi și să ne dorim cât mai mult de la noi, de la cei din jurul nostru și să ne dorim cât mai mult pentru oraș.

Eu cred că Marinel Rob, care este un om tânăr în care eu am foarte multă încredere pentru că am crescut împreună și am trecut și prin lucruri frumoase și mai dureroase din perspectiva familiilor este un om care știu absolut sigur că a învățat din lecția de bună practică pe care am predat-o în administrația locală băimăreană. Eu aștept momentul în care să-i văd pe cei care au dorințe de a se manifesta politic, au intenții vizavi de municipiul Baia Mare, au energie pe care vor să și-o consume în acest sens să îi văd venind pe toți la aceeași masă și să ină să muncească pentru un proiect comun. În momentul în care fiecare înhață harta orașului dinr-un colț nu o să facă atlceva decât să rupă orașul și să arunce în derizoriu proiecte, să creeze teme false, să genereze dezinformări și minciuni. Orașul, știm bine că din unitate și din colaborarea și din iubirea dintre oameni a crescut și este ceea ce este astăzi.

Pasul următor după constituirea Consiliului Local este jurământul dumneavoastră. Este o întrebare pe buzele tuturor, o curiozitate pe buzele tuturor și o să vă rog să detailați acest subiect. 

Chiar dacă au fost tot felul de legende pentru că mă chiar amuză de foarte multe ori vorbind cu prieteni din Baia Mare câte legende se nasc din toată această poveste numită Cătălin Cherecheș, vreau să spun că voi depune jurământul de primar al municipiului Baia Mare. Sunt primar al municipiului Baia Mare, ales de cetățeni și îi voi onora și prin muncă, prin ceea ce gândesc și prin jurământul meu. Prin bunăvoința conducerii de aici, bunăvoința conducerii ANP voi fi în data de 3 iulie la Baia Mare pentru a depune jurământul. Până în data de 3 iulie mai sunt încă vreo două termene pe la diverse instanțe cu șanse, acuma dacă mă raportez la șanse e ca și cum m-aș gândi la un castravete murat foarte acru, după tot felul de încercări pe care le-am avut.

Pentru mine este o mare onoare și o mare bucurie să primesc acceptul Bisericii Ortodoxe Române și în special a Preasfințitului Iustin, al Înaltului Iustinian și al Preafericitului Daniel pentru a depune jurământul în Catedrala Episcopală. Va fi un moment de emoție și pentru mine, unul de emoție pentru Consiliul Local, pentru cei invitați și pentru băimăreni, bineînțeles. Va fi un jurământ așa cum trebuie să fie un jurământ de primar al unui oraș și al unei comunități care se respectă. Vreau să vă spun că uneori mă gândeam cum e mai bine pentru oraș.

Unii oameni vin și îmi spun, Cătălin e bine să stai o perioadă deoparte, să nu mai scrii scrisori, să nu mai vorbești despre oraș, să nu mai auzi că lucrurile nu funcționează așa cum îți dorești sau funcționează altfel, să nu mai rezonezi la chestiuni care țin de oraș. Asta ar însemna ca om, nu ca primar, să îți tai o mână. Dacă ești băimărean și cetățean al municipiului Baia Mare nu trebuie să fii primar pentru a vedea că anumite lucruri nu mai funcționează așa cum au funcționat.

Sunt convins că acum, după ce lucrurile s-au echilibrat cu alegerea viceprimarilor în care eu am foarte mare încredere, cu alegerea conducerii de la Consiliul Județean sau cu constituirea Consiliului Local și Județean cel puțin lucrurile importante, de consistență vor merge mai departe. Vreau să vă spun că mergând joia trecută la Baia Mare nu am mai vrut să mă uit pe geam. Nu am mai vrut să mă uit pe geam pentru a nu fi dezamăgit și pentru a nu simți nici revoltă și pentru a nu simți nici durerea pe care o simte un om care a construit și vede că de multe ori unii nu pot nici măcar ca să lustruiască ceea ce ai construit. Eu sunt convins că lucrurile vor intra în normalitate. Probabil că unii și-au făcut anumite vise și gânduri.

Vă spuneam că întotdeauna într-un oraș sunt și anumite medii care nu funcționează tocmai într-un mod ortodox, corect și se gândesc cum să pună mâna pe putere. Mediile acestea au tentacule și în primărie, au tentacule peste tot. Să știți că, spuneam chiar și instanței și este un lucru public, faptul că dacă aș fi fost un trădător sau un vânzător de oameni nu aș fi stat nici măcar o zi aici. Dar sunt un om care mi-am respectat onoarea, demnitatea, orașul, familia și m-am respectat eu pe mine și am știut că din vânzarea de oameni nimeni nu a ajuns să fie aplaudat sau apreciat.

Îi spuneam și doamnei judecător că sunt un om care pot să stau 100 de ani închis undeva pentru că știu că la un moment dat cineva va spune Cherecheș este nevinovat. Știu că alții, foarte mulți, vor aprecia faptul că sunt bărbat, sunt demn, am onoare, nu vând oameni și că nu funcționez din această lecție pe care vor să ne-o predea unii într-un mod foarte fals din punct de vedere moral. Pentru a fi „bine” trebuie să îi vindem pe unii și pe alții, trebuie să îi băgăm în pușcărie, trebuie să ne batem joc de ei. Am primit amenințări, am primit tot felul de sugestii mai blânde sau mai puțin blânde. Pentru mine lucrurile funcționează într-un ritm absolut normal și îi tratez pe fiecare cu foarte multă indiferență pe cei care vin și îmi sugerează astfel de lucruri. Eu sunt Cătălin Cherecheș și țin foarte mult la onoarea me a și de a onora în primul rând orașul prin modul în care eu mă comport

Ce face Cătălin Cherecheș în momentul de față? Cum trăiește Cătălin Cherecheș acum? 

Vreau să vă spun că sunt câteva lucruri pe care un om echilibrat le poate face într-un astfel de mediu astfel încât să poată să meargă într-un mod frumos înainte. O spuneam de fiecare dată. Nici mintea, nici gândul, nici sufletul nu îți pot fi închise. Asta este poate drama unor instituții. Îți pot pune cătușele pe mâinile astea dar pe creier nu pot să pună cătușe, nici pe sufletul meu. Dacă ar putea esența după care funcționează ei ar fii să-ți pună cătușe pe creier, pe minte și pe suflet. Din nefericire pentru ei și din fericire pentru restul omenirii nu se pot face aceste lucruri. Întotdeauna îmi încep ziua prin a mă gândi ce scriu. Și scriu foarte mult. Scriu lucruri care se văd și scriu lucruri care nu se văd dar se vor vedea la un moment dat.

Am scris până acum aproximativ 1.000 de pagini, tot felul de gânduri, întâmplări, evenimente pe care le-am trăit din perspectivă administrativă și politică dar și din perspectivă sufletească, întâlniri pe care le-am avut cu diverși oameni. Am scris despre oameni, despre oamenii pe care i-am întâlnit în viața mea. Am scris despre foarte multe lucruri pe care băimărenii nu le știu cu privire la sport, la cultură, la lucruri care trebuiau un anumit tip de răspuns.

Pe de altă parte, am scris foarte mult din zona politicului dar și dintr-o zonă economică pe care băimărenii nu o văd absolut deloc pentru că cei care o exercită nu vor să iasă în fața cu aceste lucruri și sunt chestiuni care de multe ori au pus în pericol nu doar municipiul Baia Mare, județul Maramureș ci și România. Am scris și despre Brexit, am scris foarte multe lucruri și gânduri pe care le-am avut văzând la televizor anumite evenimente ori citind alte lucruri.

Încep ziua cu sport și o termin tot cu sport. Sportul este o chestiune relativă în sensul în care fac ridicări și în loc de gantere folosesc baxuri de apă minerală. Genoflexiuni poți să faci. Există și sală de sport pe care poți să o frecventezi de două sau de trei ori pe săptămână. Poți să faci alergare pe loc , nimeni nu te oprește. Duș poți să faci în fiecare dimineață cu apă rece. E chiar sănătos în această perioadă și este bine pentru circulație. Dacă ești un om care te respecți nu ai niciun fel de probleme vizavi de modul în care se raportează angajații la tine sau modul în care sunt create condițiile pentru tine. Nimeni nu te oprește să faci curățenie în camera în care locuiești. Nimeni nu te oprește să-ți creezi, cu puținele resurse pe care le ai, condiții absolut bune.

La un moment dat, într-una dintre seri mă simțea ca și într-o „vacanță”, ca să îi spun așa. Eram cred că prin clasa a patra și era perioada comunistă. Părinții mă trimiteau în tabere și am fost într-o tabără la Vișeu, era un fel de forum al pionerilor. Am fost într-o altă tabără la Pitești și am mai fost la Bucșoaia, lângă Gura Homurului. Acolo am văzut prima oară paturi etajate și mi s-au furat blugii prima oară. Atmosfera e cam aceeași. Singura diferență este că oamenii de aici mă respectă, știu cine sunt. Important e să fii om cu toată lumea. Să îi asculți pe cei care vin cu probleme și vin către mine foarte mulți oameni cu probleme. Vin către mine foarte mulți dintre cei care își au familiile în Baia Mare și au nevoie de un sfat vizavi de primărie, alte instituții. Oricum, vreau să vă spun că e o experiență foarte interesantă care mie mi-a schimbat percepția asupra acestor oameni care sunt în penitenciare.

Din punctul meu de vedere este un sistem absolut, cu scuzele de rigoare, tembel. Aici mă refer la modul în care e gândit. Bagi în pușcărie oameni care au făcut infracțiuni absolut nesemnificative, oameni care au doi-trei copii acasă, oameni care înseamnă forță de muncă și pe care îi poți folosi dar îi ții aici. Copiii lor nu au ce să mănânce și devin infractori. Generezi un bulgăre care se rostogolește și se face din ce în ce mai mare și te trezești în tot felul de situații în care mediul infracțional se transmite din generație în generație pentru că sunt văduviți unii copii de tații lor, de mamele lor. Mai mult decât atât, trebuie să te orientezi și spre valoarea pe care poate să o aducă un om într-o comunitate sau societate.

Numărul de zile pe care le stă un om într-un penitenciar nu înseamnă un echivalent al reabilitării. Sunt foarte mulți oameni aici care este suficient să stea cinci minute într-un penitenciar și sunt perfect reabilitați. Oamenii aceia știu ce au greșit, știu că nu e locul lor aici, știu că nu mai vor să vină aici, știu că trebuie să evite orice fel de greșeală pentru a ajunge în situația asta. Dar sistemul este atât de închistat și nu e vina celor care lucrează într-un penitenciar. E vina unor legi care s-au făcut și s-au perpetuat de-a lungul timpului fără ca cineva să pună cu adevărat degetul pe rană.

Și nu o să o facă cei care lucrează aicea pentru că un director de penitenciar sau un angajat al penitenciarului nu o să meargă la Ministrul Justiției și să spună doamnă, greșești acolo. Și atunci se creează tot felul de regulamente care nu sunt în regulă și se creează tot felul de reguli pe care trebuie să le respecte și deținuții și cei care veghează asupra respectării lor. Atunci există tot felul de tensiuni, există tot felul de necazuri și de aberații dar eu sunt convins că la un moment dat lucrurile vor ajunge într-o normalitate.

Vorbim de Europa și vorbeam despre Brexit și atitudinea Marii Britanii. Eu aș vrea să întreb dacă ne-a spus cineva cât plătim noi România în fiecare an către comunitatea europeană și cât încasăm. Ce obligații am avut și ce am cedat Europei din perspectiva resurselor naturale, din perspectivă bancară sau a companiilor mari pe care le-am cedat unor companii de la nivel european? Suntem o țară în care s-au consolidat doar instituții cu caracter coercitiv. S-au consolidat instituțiile dintr-o zonă a justiției și este foarte bine că s-a procedat așa. Vorbim de DIICOT, vorbim de DNA, vorbim de alte tipuri de instituții.

Dar ce frumos ar fi fost să se consolideze și încă două domenii, domeniul sanitar și învățământul. Dacă ar fi și cele două domenii la același rang, la același nivel de importanță în mintea unora din conducerea României cum este această falsă justiție atunci bănuiesc că lucrurile ar fi bine și ar funcționa bine și pentru românul de rând care îl vezi încă cu sapa pe drumul de la Gherla spre Baia Mare sau îl vezi din păcate cerșind prin centrele orașelor. Sunt lucruri care oamenii le simt, românii le văd dar sunt prea puțini oameni de stat în țara asta care au curajul să și facă ceva.

Din păcate, lucrurile funcționează din foarte, foarte multă frică. Oamenilor cu funcții le este frică de a nu ajunge într-o situație cum sunt eu, de a nu li se orchestra ceva sau de a nu li se face o ticăloșie. Eu îi invit să fie foarte curajoși. La un moment dat când se trezesc doi, trei, zece, cinzeci să fie curajoși zidul se sparge. Nu poate la nesfârșit cineva doar să îți pună bocancul pe gât. La un moment dat lucrurile trebuie să funcționeze și din respect față de români și față de lege și din respect față de dreptate pentru că în țara asta este foarte multă nedreptate. Aici nu vorbesc despre mine ci vorbesc despre oamenii din acest penitenciar sau cei din alte zone care sunt batjocoriți în acest malaxor al așa zisei justiții.

Nu poți să acuzi nici judecători sau oameni cărora li se pun zeci, sute, mii de dosare în față și pur și simplu sunt supraaglomerați și nu au timpul necesar să vadă detaliile. Ca un exemplu, toate motivările conțin o expresie, nu am avut suficient timp pentru a studia dosarul. Asta raportat la mine. Ce să mai zici în țara asta? Când o să aibă unii dintre cei care conduc politicul, administrația, justiția și pentru români? Deocamdată văd că avem timp doar pentru alții și doar pentru români nu avem timp. Avem timp pentru cei din Europa sau pentru cei din America. Avem timp pentru orice altceva și altcineva înafară de români. 

Spuneați că scrieți foarte mult. Spuneați că sunt lucruri care deja populația le știe și lucruri pe care dumneavoastră doar le scrieți. Întrebarea este dacă aceste lucruri pe care le scrieți și la care încă populația nu a avut acces vor fi publicate la un moment dat?

Aceste lucruri le scriu pentru ca, în primul rând, băimărenii să cunoască lucrurile care țin de Baia Mare și de evoluția Băii Mari într-o perioadă de aproximativ 10-15 ani. Și aici mă refer la perioada 2000-2016 . Pe de altă parte sunt lucruri care țin de politica de la nivel național, țin de economie, țin de tot ceea ce înseamnă oameni care apar în fața noastră precum niște inocenți și sunt departe, foarte departe de inocență.

E atât de multă falsitate în lumea asta politică da și în lumea administrativă dar și într-o altă lume din spatele lumii politice încât mă întreb oare cât mai trebuie românii să asiste la acest teatru ieftin. Este un teatru atât de ieftin și atât de prost gândit și singura speranță a noastră, a unor oameni care cât de cât avem mintea limpede este să așteptăm acel interval la care românii din când în când se mai revoltă. Din păcate sunt deocamdată doar mici impulsuri dar cu siguranță lucrurile vor fi și altfel.

Acum, vizavi de mine și programul meu vă spuneam că este foarte important pentru mine să îmi țin mintea vie și trupul viguros și pentru asta lucrez în fiecare zi. Fac sport mult, vorbesc cu puțină lume pentru că în primul rând cei din administrația publică vreau să își facă treaba așa cum știu ei să și-o facă și așa cum i-am învățat să facă. Dacă te raportezi doar la salariul pe care îl iei și la faptul că trebuie să vii dimineața la 08:00 și să pleci la ora 16:00 și să rupi ușa instituției în care lucrezi, lucrurile nu vor funcționa. Când trebuie să știi că trăiești într-un oraș, că munca ta înseamnă și bunăstarea ta, că munca pe care o faci pentru oraș înseamnă creșterea unui nivel de trai în orașul în care îți cresc copii, trăiești tu și prietenii tăi atunci poate uneori te dedici mai mult.

Am evitat în această perioadă să vorbesc cu colegii din primărie. Nu am sunat pe nimeni dintre colegii din primărie în această perioadă. Asta pentru că știu foarte bine că nu ar fi ajutat cu absolut nimic și pentru că m-am limitat în a spune o dată sau de două ori în cele 60 de zile părerea mea despre lucrurile care nu merg sau despre chestiunile care nu întotdeauna sunt pe făgașul normal când ne gândim la proiecte.

Cel mai important lucru pentru mine ca cetățean este ca proiectele să funcționeze. Și aici vorbim de proiectele pe infrastructură și sunt lucruri care țin de proiecte cu caracter european care trebuie să respecte o anumită rigoare și un anumit timp de depunere. Nu vreau ca municipiul să piardă anumite oportunități dar sunt convins că acum odată cu intrarea în funcție a viceprimarului cu atribuții de primar respectiv al Consiliului Local, lucrurile se vor eficientiza. Nu vreau să aruncăm în derizoriu proiectul cu Capitala Europeană a Culturii. Sunt lucruri care țin de sufletul de băimărean al lui Cătălin Cherecheș.

Astăzi poți să fii primar iar mâine poți să fii altceva. Important este să rezonezi cu gândurile, visele și dorințele pe care le are orașul. Și eu fac acest lucru lăsând deoparte tot ceea ce înseamnă priorități ale mele. Pe de altă parte, ca orice om normal și care a ajuns într-o astfel de situație te mai gândești și la viața ta. Cu siguranță că mi-am făcut ordine în minte, în gânduri și în dorințe. Mi-am făcut ordine în carnetul meu cu numere de telefon. Cu siguranță că voi avea mult mai multă considerație față de oamenii care mi-au fost alături și mult mai multă iertare față de oamenii care au crezut că venind aicea am murit.

Nu am murit, am înviat. Despre asta este vorba și despre faptul că toată această poveste nu m-a făcut decât mai puternic, mai bărbat, mai hotărât, mai băimărean, mai atent la lucrurile care sunt importante într-o viață. 

Domnule primar, dacă ar fi să vă adresez o întrebare și nu am făcut acest lucru, care ar fi fost aceea?

Întrebarea pe care mi-aș dori-o, dar pe de altă parte mi-aș dori să și știu răspunsul, este când merg acasă. Răspunsul într-un anumit mod îl pot da. Eu chiar dacă nu sunt cu picioarele acasă sunt cu mintea acasă și chiar dacă am acest domiciliu forțat asta nu înseamnă că rezonez cu fiecare problemă a oamenilor, a orașului. Nu înseamnă că nu simt ce se întâmplă bine sau ce se întâmplă rău. Pragmatic vorbind, cu siguranță că de aici voi ieși. Cine se gândește că eu, Cătălin Cherecheș voi dispărea se înșeală. Nu voi dispărea. Voi veni și voi fi un om la fel de hotărât și de ferm dar voi fi puțin altfel.

Întotdeauna ați fost un om care v-ați ținut de cuvânt. Sunt evenimente în viață care la un moment dat te pot împiedica, dar într-o noapte sfântă ați promis băimărenilor strânși în seara de Revelion la focul de artificii din Centrul Istoric al municipiului Baia Mare că anul acesta veți face un pas important în viața dumneavoastră și că poate va apărea și o prezență feminină lângă dumneavoastră. Să știți că lumea nu uită și așteaptă un răspuns. 

De asta am zis că de acuma o să merg și într-o zonă de scris și de mesaje mai personale, cu un anumit caracter de suflet, decât cele pragmatice care țin de administrație, de oraș, de gânduri. Eu sunt un om care mă țin de cuvânt. Prezențe feminine în viața mea sunt și au fost întotdeauna. Am fost flatat de prezențele feminine în viața mea.

Vreau să vă spun că nu știu de ce, dar chiar nu înțeleg de unde toată această chestiune și toată această energie dar doar vorbind la telefon și primind scrisori am avut foarte mare succes, mult mai mare succes decât atunci când eram acasă și poate nu aveam suficient timp. Acum primesc zeci de scrisori zilnic de la tot felul de simpatice domnișoare, vorbesc cu unele dintre ele la telefon. Noroc că ne dă voie conducerea de aici o dată la o zi, două sau trei să mai schimbăm numere de telefon pentru că în rest avem o listă de zece numere și nu întotdeauna ți-e suficientă. Pentru mine ca și bărbat știu foarte bine că nu mă definește doar activitatea adminstrativă sau politică.

La un moment dat pe un bărbat îl definește și familia pe care și-o creează și fiți convins că în acest an, până să pornim artificiile împreună în 31 decembrie 2016 o să fac și acest pas. Este o chestiune care ține de sufletul meu, de familia mea, de faptul că trebuie să te mai ocupi și de lucrurile care țin de viața ta. Nu pot să vă dau niște repere foarte exacte. Nu pot să vă spun dacă va fi blondă sau brunetă. Nu pot să vă spun dacă va avea 23, 25, 30 sau mai mulți ani. Nu pot să vă spun dacă e din Baia Mare sau din altă parte. Nu pot să vă spun nici ce profesie are. Nu pot să vă spun dacă e o persoană publică sau discretă. Dar cu siguranță pot să vă spun că voi face o alegere care mă va onora pe mine și îi va onora pe băimăreni.

O să gândesc un moment. La un moment dat mă gândeam cum ar fi să urci pe scenă la Sărbătoarea Castanelor să îți fie iubita în public și să o ceri de nevastă acolo sau să faci acest lucru într-un mod mai public. Cu siguranță cele 61 de zile de când sunt aici sau pot fi 70 este un termen care trecând de toate interesele, de toate lucrurile care țin de politică, de substrat, de atmosferă nevăzută cred că au o anumită limită. Eu sunt un om foarte relaxat din acest punct de vedere.

Nu mă afectează prezența mea aici într-un mod mental, sufletesc. Chiar cu sinceritate vă spun că mi-a făcut foarte bine. Am redevenit Cătălin Cherecheș. Am revenit cu picioarele pe pământ, am revenit la lucrurile care sunt importante pentru viața mea. Cu siguranță că mă țin de cuvânt și în privința căsătoriei și în alte privințe și cu siguranță că vin acasă. Privesc cu foarte multă detașare și cu foarte mult calm și răbdare toată această poveste pe care cu sinceritate o definesc mizerabilă și nedreaptă. Dacă trebuie să o duc și pe asta, o duc. Am dus multe lucruri mult mai dificile în viață și am suportat mult mai multe lucruri decât acest parfum nu tocmai cu un miros plăcut. 

Vizavi de chestiunile politice pe mine, Cătălin Chercheș și pe oamenii aleși care se raportează la Baia Mare sau la Maramureș nimeni nu ne poate băga cu forța în PNL. Vă spun clar. Dacă își imaginează cineva că o fuziune UNPR-PNL va funcționa în raport cu Cătălin Cherecheș sau cu alți oameni se înșeală. Cred că eu sunt un om de cuvânt și sunt un om care dacă i-am promis lui Gabriel Zetea sau celor din PSD sau UDMR că facem împreună o construcție pentru Maramureș și pentru Baia Mare cu niște proiecte prioritare atunc m-am ținut de cuvânt și nu am întors spatele.

Indiferent ce presiuni au fost și că mi s-a dat suficient timp pentru gândire. 60 de zile este timp suficient pentru gândire. Nu am întors spatele în pofida acestui timp d gândire care mi s-a dat. Le garantez celor care mi-au dat acest timp de gândire că l-am folosit foarte bine în folosul meu, a minții și a trupului meu.

Am toată încrederea în acest parteneriat între Coaliția pentru Baia Mare, PSD, UDMR, PMP. Am toată încrederea că, în special relația pentru parlamentare va putea fi una pozitivă cu PSD. Am încredere în colegii de acolo. Dacă vor cu forța să mă bage în PNL le aduc aminte că m-au dat de două ori afară și o să mă dea și a treia oară. Ne vedem curând acasă!

transcriere de Simona Vasiac

Comments