Florin Citu: "Sa fie foarte clar: nu umblam la veniturile cetatenilor, nu crestem taxe, nu bagam tax...

"Ca sa fie foarte clar: nu umblam la veniturile cetatenilor, nu crestem taxe, nu bagam taxe, nu facem nimic din aceste strategii si nici nu vom lua bani de la Fondul Monetar International. Ceea ce am facut noi anul acesta este un lucru in premiera nu numai pentru Romania in 30 de ani de zile - sa poti sa finantezi un deficit de 8,6% din piata internationala. Multe tari din lumea asta nu pot sa faca acest lucru. Uitati-va la America Latina, uitati-va ca deja sunt tari din Africa care astazi dau default. Noi stim sa ne finantam si am aratat ca avem increderea investitorilor", a afirmat Florin Citu."Nicio taxa nu poate fi introdusa pe perioada de criza. Suntem pe perioada de criza - orice discutie despre taxe sau reduceri de venituri este contra-productiva. Din contra, in acest moment ai nevoie sa injectezi lichiditate in economie, nu sa scoti lichiditate din economie. Anul acesta veniturile, in perioada de criza, au crescut cu 8,1% fata de anul trecut. De asta ai nevoie ca sa creasca economia, ai nevoie de venituri mai mari. Nu mergem in directia gresita, nu vom face greselile facute de altii in trecut. Iar cei care ne acuza pe noi de taxe, de crestere de taxa unica, au introdus taxe in ultimii ani. Noi am scos taxe, nu vom baga niciodata taxe in perioada de criza", a adaugat Florin Citu."Vom arata consolidare fiscala, pentru ca anul acesta avem in buget cheltuieli de aproape 11 miliarde de lei care sunt cheltuieli pe care le faci doar o data, legate de pandemie, si care nu vor mai fi anul viitor. (...) Vom construi bugetul pe legislatia in vigoare, dar discutia despre bugetul viitor o va avea Guvernul viitor. Ce vreau eu sa fac este sa ma asigur ca Bugetul de anul viitor va incepe cu un buffer considerabil. E nevoie ca Guvernul viitor sa aiba acest buffer, pentru ca nu se stie ce situatie poate aparea si anul viitor si atunci ma asigur ca exista surse de finantare alternative", a sustinut Florin Citu.

Comments