FOCURI DE ARMA SI URMARIRE CA-N FILME – Tigari de contrabanda de un sfert de milion de lei, confisca...

FOCURI DE ARMA SI URMARIRE CA-N FILME Politistii de frontiera din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat aproximativ 21.250 pachete cu tigari, de provenienta ucraineana, a caror valoare se ridica la suma de 250.000 lei, in urma unor misiuni desfasurate in cadrul Planului de Actiune ,,Contrabanda 2017".


In unul din cazuri, politistii de frontiera au urmarit peste 2 km un autoturism al carui sofer nu a vrut sa opreasca la control si in alt caz au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de arma in plan vertical pentru retinerea contrabandistilor care nu s-au supus somatiilor.

contrabanda 27 iul
In data de 27 iulie, in jurul orei 01.00, un echipaj al politiei de frontiera de la sectorul PF Sighetu Marmatiei a observat pe o strada de pe raza municipiului Sighetu Marmatiei, aflata in apropierea malului raului Tisa, un vehicul care a pornit cu viteza si cu farurile stinse spre centrul orasului.

Au fost efectuate semnalele regulamentare pentru a opri la control masina. Deoarece aceasta si-a continuat drumul, politistii de frontiera au trecut la urmarirea ei, folosind semnalele acustice si luminoase.

Dupa o urmarire de aproximativ 2 km, conducatorul auto a abandonat vehiculul marca Mercedes Vito, incercand sa fuga, insa a fost retinut si identificat ca fiind B.C., de 24 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures.

La cercetarea zonei de unde a plecat initial masina, politistii de frontiera au descoperit 15 colete care contineau cantitatea de 8.750 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 103.000 lei.

contrabanda 27 iul2

In continuarea verificarilor s-a constatat faptul ca numarul de inmatriculare aplicat pe masina, specific Belgia, a fost radiat din circulatie din luna iunie 2017.

Barbatul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la contrabanda si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, iar la final urmeaza sa fie luate masurile legale ce se impun.

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar autoutilitara a fost indisponibilizata pana la finalizarea cercetarilor.

In data de 26 iulie a.c., in jurul orei 14.30, un echipaj al politiei de frontiera din cadrul SPF Brodina a observat in apropierea frontierei de stat mai multe persoane care transportau catre interiorul tarii, pe directia localitatii Nisipitu, judetul Suceava, mai multe colete voluminoase.

Politistii de frontiera au procedat la interceptarea acestora efectuand somatiile legale prin voce si, deoarece nu s-au oprit, au tras patru focuri de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Astfel a fost retinuta o persoana care ulterior a fost identificata ca fiind cetateanul roman C. Sorin, in varsta de 23 de ani, domiciliat pe raza judetului Suceava. Celelalte persoane au abandonat coletele si au fugit pe teritoriul statului vecin.

In zona respectiva, politistii de frontiera au descoperit mai multe colete care contineau 8.498 pachete cu tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana, in valoare de aproximativ 99.500 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.

Au fost informate autoritatile de frontiera ale statului vecin, in vederea cercetarii in comun a cazului.

Persoana in cauza este cercetata de politistii de frontiera sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere ilegala a frontierei de stat si contrabanda in forma agravanta, la final urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

In aceeasi zi, un echipaj din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus, ITPF Suceava a descoperit abandonate langa frontiera mai multe colete care contineau tigari de contrabanda.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, in urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete de tigari, marca Marble, de provenienta ucraineana.

Tigarile, in valoare de 46.800 lei, au fost ridicate in vederea confiscarii, iar in continuare se fac verificari pentru identificarea persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.

Informatii furnizate de ITPF Sighetu Marmatiei

The post FOCURI DE ARMA SI URMARIRE CA-N FILME – Tigari de contrabanda de un sfert de milion de lei, confiscate la frontiera de nord appeared first on actualmm.ro.

Comments