Ford a anuntat ca va concedia "mai multe

Ford a anuntat ca va concedia "mai multe mii" de angajati in Europa. Ce se intampla la Craiova

Constructorul auto american Ford, care are o fabrică la Craiova, a anunţat joi că va elimina "mai multe mii" de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, precum C-Max.

Toate aceste decizii fac parte dintr-un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa, transmite Reuters, prealuată de Agerpres.

În prezent, al doilea mare constructor auto american este presat să îşi restructureze operaţiunile din Europa, după ce rivalul său General Motors a reuşit să îşi majoreze profiturile după vânzarea mărcilor sale europene Opel şi Vauxhall către constructorul francez Peugeot SA.

Ford a precizat că va încerca să iasă de pe segmentul multivan, va înceta să mai producă transmisii automate la Bordeaux (Franţa), îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va uni cartierele generale ale Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex, Marea Britanie.

"Luăm măsuri decisive pentru a transforma operaţiunile Ford din Europa", a declarat vicepreşedintele Ford pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Steven Armstrong.

Acesta a subliniat că au fost demarate negocieri pentru a fi oprită producţia modelului C-Max la uzina de la Saarlouis, unde lucrează 6.190 de angajaţi. De asemenea, Ford examinează mai multe opţiuni pentru restructurarea societăţii mixte Ford Sollers din Rusia, o decizie în acest sens fiind aşteptată în al doilea trimestru.

Armstrong nu a dorit să avanseze o cifră exactă cu privire la numărul locurilor de muncă ce vor fi eliminate, înaintea negocierilor cu sindicatele, însă a apreciat că va fi vorba de "mai multe mii".

Ford şi-a propus să realizeze o marjă de profit de 6% în Europa. În schimb, în trimestrul al treilea al anului trecut, divizia Ford Europe, care are 53.000 de angajaţi, a înregistrat pierderi de 245 milioane de euro, echivalentul unei marje negative de profit operaţional de 3,3%.

Ford este prezent şi pe piaţa din România, unde are o fabric la Craiova. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max  şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

La jumătatea anului trecut, Ford România a anunțat că va produce un nou model de vehicul la fabrica din Craiova, unde produce SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport şi motorul 1.0 EcoBoost, şi va crea 1.500 noi locuri de muncă, ajungând astfel la 5.900 de angajaţi.

"Ford confirmă producţia celui de-al doilea model la fabrica din Craiova. Noul model se va adăuga producţiei actualei generaţii a SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport şi motorului 1.0 EcoBoost. Ford investeşte în plus până la 200 de milioane de euro la Craiova, investiţia totală, demarată în 2008, ajungând astfel la aproape 1,5 miliarde de euro", anunța, în 2018, conducerea Ford România.

Potrivit sursei citate, noul model şi data de start a producţiei urmează să fie comunicate în apropierea momentului lansării acestuia.

Comments