FRANtA Un reputat judecator specializat in

FRANtA – Un reputat judecator specializat in antiterorism prezice un an “infricosator”

foto curierul national
FRANŢA La doar câteva zile de la atentatul criminal de la Saint-Etienne-du-Rouvray, Marc Trevidic, cunoscut ca unul dintre judecătorii francezi specializaţi în cazuri de antiterorism, avertizează autorităţile că Franţa continuă să se afle în faţa unor serioase ameninţări din partea Statului Islamic.
FRANŢA “Suntem în timp de pace, spune judecătorul şi, atunci, se recurge la atentate teroriste”.

Într-un interviu acordat televiziunii belgiene (RTBF), Marc Trevidic face declaraţii mai mult decât îngrijorătoare pentru Franţa. Există, în opinia sa, toate datele necesare pentru a prognoza că ea va cunoaşte un “an cumplit” înaintea alegerilor prezidenţiale. Statul Islamic este foarte tentat să atace din nou Hexagonul. Deşi suntem în timp de pace, se recurge la atentate teroriste…”.

Iar acest pericol, în opinia lui Trevidic, “poate dura zece ani. Nu este exclus”.

Referindu-se la unul din autorii atacului în care a fost asasinat preotul Jacques Hamel, Trevidic îşi aminteşte că el însuşi l-a audiat şi la condamnat la închisoare după o tentativă de a pleca în Siria.

“L-am întâlnit prima oară când voise să plece în Siria, relatează judecătorul. Tocmai devenise major, în perioada în care era reţinut. Se ştia despre el că preferă să se înconjoare cu persoane mult mai tinere că el. Încercase să plece în Siria însoţit de un puşti de 15 ani. Era în contact cu mute fete  prea tinere pentru  a le putea lua cu el în Siria. Nu aveau mai mult de 14,15 sau 16 ani maximum. Completându-i profilul de ucigaş, Marc Trévidic îl prezintă că o persoană “determinată”,care voia cu orice preţ să devină jihadist în Statul Islamic. Se vedea din atitudinea să că nu va da înapoi”, şi-a reamintit acum judecătorul din ancheta respectivă.

sursa info

Comments