FURAT IN SPANIA, GASIT IN ROMANIA - Politistii de frontiera satmareni au depistat un autovehicul fur...

foto autostrada.md

FURAT ÎN SPANIA, GĂSIT ÎN ROMÂNIA Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat un autoturism marca Seat Ibiza, în valoare de 9.000 euro, care figurează În bazele de date ca fiind furat din Spania.

Marți, 08 noiembrie 2016, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontiera Vasile D., în vârstă de 42 de ani, domiciliat în Satu Mare. Bărbatul conducea un autoturism marca Seat Ibiza, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice României.

Cu ocazia verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul este semnalat ca fiind furat din Spania din luna ianuarie 2016. Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.500 lei, a fost indisponibilizat la SPF Petea pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Comments