GALERIE FOTO, VIDEO Aproximativ 15.000 de protestatarii au ajuns in Piata Victoriei din Capitala. Oa...

Aproximativ 15.000 de oameni s-au strâns, duminică, în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. Numărul protestatarilor este în creştere, aceştia urmând să se îndrepte către Palatul Victoria.

Update 19.48 Un jandarm de la protestul din Capitală a fost rănit de un bărbat. Atacatorul nu este protestatar

Un jandarm care asigura ordinea publică în zona Piaţa Universităţii a fost rănit după ce a fost lovit de un bărbat. Surse din jandarmerie au precizat că atacatorul nu era protestatar, fiind vorba, din primele informaţii, despre un şofer nervos.

Jandarmul a fost lovit în zona feţei, nefiind necesară deplasarea lui la spital. O ambulanţă i-a acordat îngrijiri medicale la faţa locului, acesta revenind în dispozitiv. Incidentul ar fi avut loc după ce protestatarii au plecat din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei.

Surse din rândul jandarmeriei au declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul care l-a lovit pe jandarm nu ar fi fost participant la protest, fiind vorba despre un şofer nervos, din primele informaţii. Acesta a fost dus la secţia de poliţie.

Update 19.38 Aproximativ 15.000 de persoane, protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. Oamenii au mers în marş de la Piaţa Universităţii până la sediul Guvernului.

Update 19.34 O parte dintre protestatari a ajuns la Palatul Victoria.

Update: 19.10 Iohannis: O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să slăbească statul de drept

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică seara că a venit la mitingul din Piaţa Universităţii pentru a-şi exprima indignarea faţă de faptul că ''o gaşcă de oameni politici cu probleme penale'' vrea să slăbească statul de drept.

''O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia ca zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignaţi'', a spus Iohannis.

Şeful statului a stat în jur de 15 minute la miting, unde a fost întâmpinat cu aplauze. Oamenii au strigat ''Iohannis e cu noi!''.

Update 18.26 Preşedintele României a ajuns în Piaţa Universităţii, unde s-au strâns mii de oameni care protestează faţă de proiectele de ordonanţă privind justiţia.

Şeful statului, îmbrăcat cu o geacă roşie, s-a plimbat prin mulţime, salutând oamenii, care l-au întâmpinat cu aplauze.

În Piaţa Universităţii s-au strâns aproximativ 10.000 de oameni care scandează lozinci antiguvernamentale.

Proiectele de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt "neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie, o spun cele mai autorizate voci din Justiţie", a scris vineri, pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a spus că "sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanţe de Urgenţă".

Update 18.17 Circulaţia din centrul Capitalei, blocată de protestatari. Oamenii merg spre Guvern

Peste o mie de persoane care s-au strâns în Piaţa Universităţii din Capitală au blocat circulaţia pe ambele sensuri în zonă, aceştia îndreptându-se către sediul Guvernului. Protestatarii sunt nemulţumiţi de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi codurile penale.

Ştire 17.58 "Protestez faţă de legile amnistiei şi graţierii, ordonanţelor. În primzl rând, sunt luate pe fugă, prin OUG şi nu prin Parlament şi nu consider că este normal să fie amnistiate anumite persoane.Cu siguranţă sunt în folosul politicieni. Guvernanţii să guverneze pentru oameni nu pentru ei", spune Horatiu.

"Prostestez faţa de încălcării democraţiei şi a libertăţii pe care am câştigat-o cu atâta durere şi după atâţia ani de comunism. Nu aşa se dau propuneri legislative, astea sunt, evident, nişte propuneri date cu dedicaţie. Sunt doar pentru oamenii penali, unii în puşcărie, alţii care urmează să meargă în puşcărie. Nu asta este libertatea şi democraţia de pe care am câştigat-o şi visat-o. Suntm în pragul de a o pierde. Democraţia nu este un bun care o să rămână ai noştri dacă nu o protejăm. Aşteptările mele sunt exact alea pe care le au scris în proiectele de guvernare, dacă au promis trei mii de spitale si de sipensare şi de şcoli, să le facă", a declarat Loredana.

"Protestez pentru democraţie şi împotriva celor două proiecte. Nu se face peste noapte şi nu se minte pentru aşa ceva. Oricine vrea şi poate să se informeze câtuşi de puţin îşi dă seama. Imediat. Manipulările sunt simple, prind", susţine un participant la protest.

"Protestez pentru legile care se dau numai în folosul politicienilor. Nu se dă nimic să ne dezvoltăm pe 10-15-20 de ani. Vor să îi graţieze pe toţi care au furat. Legea graţierii e făcută în favoarea lor. Cică sunt puşcăriile pline. Pai cât să graţieze că să fie goale. Suntem cu ochii pe ei", este de părere Mihai.

Protestele au început în ţară după ce Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Peste 2.000 de oameni protestează la Cluj faţă de proiectul de OUG privind graţierea. Oameni au ieşit în stradă şi în Iaşi, Piteşti

Peste 2.000 de oameni protestează, duminică, la Cluj-Napoca, faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului penal, scandând "Ruşine să vă fie, în democraţie hoţii stau la puşcărie". Proteste similare au loc în mai multe oraşe.

La Cluj-Napoca, peste două mii de persoane s-au strâns în Piaţa Unirii, având pancarde cu mesaje precum: "Nu graţiere, nu amnistie", "Spunem <nu> graţierii", "PSD nu uita, ţara asta nu-i a ta", "Vrem justiţie, nu corupţie" şi "Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi".

Oamenii scandează "Demisia", "Jos Ciorbea", "Ruşine să vă fie, în democraţie hoţii stau la puşcărie" sau "Dragnea nu uita, va veni şi vremea ta".

"Votul din 11 decembrie nu reprezintă un cec în alb şi nu vă dă dreptul, celor din coaliţia de guvernare, să aduceţi atiungere separaţiei puterilor în stat. Cerem retragerea ordonanţei cu graţierea şi legile să fie pentru cetăţeni, nu pentru politicieni”, a declarat pentru MEDIAFAX unul dintre participanţi.

Protestatarii din Cluj-Napoca vor porni în marş prin centrul oraşului.

La Iaşi au ieşit în stradă peste patru sute de persoane, care au intonat, în Piaţa Unirii, Imnul Naţional.

Oamenii strigă la iaşi "DNA să vină să vă ia", "Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare", "Legea graţierii e ruşinea ţării" şi "Hoţii la închisoare, nu la guvernare".

De asemenea, în centrul Piteştiului protestează circa 150 de persoane, care strigă "Fără educaţie moare orice naţie", "Să vină DNA să vă ia" şi "Legea graţierii e ruşinea ţării".

Proteste şi la Sibiu, Arad şi Craiova faţă de proiectul de OUG privind graţierea

Peste 1.000 de persoane au ieşit în stradă să protesteze şi la Sibiu faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului penal, unul dintre participanţi aducând o coroană funerară inscripţionată "Amnistie şi graţiere".Proteste au loc şi la Arad, Craiova şi Timişoara.

Sibiu

În centrul Sibiului protestează peste o mie de persoane, iar unul dintre participanţi a adus cu el o coroană funerară inscripţionată "Amnistie şi graţiere".

Un alt participant la protest a adus cu el doi elefanţi confecţionaţi din carton, despre care a spus că reprezintă aministia şi graţierea.

"Nu sunt fan Iohannis, nici PNL, nici USR, dar nu pot să fiu de acord cu proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului penal. L-am auzit pe Iohannis vorbind despre elefanţi şi acest lucru m-a inspirat", a declarat Doru Apostol, protestatar.

Protestatarii scandează "Nu staţi la căldură, şi pe voi vă fură" şi "Avocatul nostru, căţeluşul vostru". Totodată, ei au pancarte cu diverse mesaje precum: "DNA = Justiţie şi democraţie".

Arad

În Piaţa Revoluţiei din centrul Aradului au ieşit peste două sute de persoane, între care mai multe mămici cu copii în braţe.

"Am venit pentru că mă nemulţumeşte intenţia Guvernului de a trece cele două proiecte. Guvernul are o atiutudine faţă de populaţie pe care nu putem să o înţelegem", a declarat unul dintre iniţiatori, Dan Olar.

Acesta a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a încercat să obţină autorizaţie pentru protest, însă a fost refuzat de municipalitate pe motiv că în Piaţa Revoluţiei este încă autorizat Târgul de Crăciun, chiar dacă gheretele au fost deja demontate.

La Arad oamenii au pancarte cu mesaje precum "DNA să vină să vă ia", "Fără legi cu dedicaţie" sau "În democraţie hoţii stau la puşcărie".

Timişoara

Aproximativ opt sute de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei din Timişoara, protestul fiind autorizat.

Organizatorii au citit în faţa mulţimii o petiţie pentru consolidarea statului de drept, adresată Guvernului, în care solicită să nu treacă proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului penal, ci să găsească alternative.

Timişorenii au pancarte cu mesaje precum "Spunem <Nu> graţierii" sau "Vă rugăm să ne scuzaţi, noi protestăm, voi furaţi". De asemenea, ei strigă "Hoţii" şi "DNA să vină să vă ia".

Craiova

La Craiova, aproximativ o sută de persoane protestează în Piaţa "Mihai Viteazul”. Unii dintre ei pancarte cu mesaje precum: "În democraţie hoţii stau la puşcărie” sau "Nu amnistiei şi graţierii”.

Între protestatari se află şi mai mulţi membri de la USR şi PNL.

Suceava

Aproape o sută de suceveni au protestat, duminică seara, în faţa Palatului Administrativ din Suceava, scandând "Vrem puşcării, nu aministii”.

Majoritatea participanţilor la miting au spus că nu doresc ca "cei care au furat milioane de euro, pedofilii sau violatorii" să fie eliberaţi.

De asemenea, protestatarii au scandat: "În democraţie, hoţii stau la puşcărie”.

Protestele au început în ţară după ce Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Trei sute de oameni în stradă şi la Constanţa, prostează faţă de proiectul de OUG privind graţierea

Peste 300 de persoane s-au strâns, duminică seară, în faţa Prefecturii Constanţa, pentru a protesta faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului penal. La Sibiu, protestatarii, al căror număr a depăşit trei mii, scandează "Iohannis e cu noi".

Protestul a fost anunţat pe site-urile de socializare, iniţiatorii anunţând că "duminică seara Constanţa iese în stradă împotriva mafiei şi a corupţiei".

"Nu putem avea încredere în acest Guvern. Cerem demisia Guvernului Grindeanu şi anchetarea persoanelor implicate în subminarea instituţiilor statului. Nu putem avea la conducerea ţării oameni corupţi cu o agendă ascunsă”, au scris organizatorii în apelul postat pe reţeaua de socializare.

În jurul orei 18.00, peste trei sute de persoane se strânseseră pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa.

Protestatarii au cântat Imnul Naţional şi s-au prins în horă.

Ei poartă pancarte cu mesaje precum "Susţin DNA”, "În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, "NU amnistiei şi graţierii”.

De asemenea, oamenii scandează împotriva PSD, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi împotriva Guvernului Grindeanu.

"Vrem justiţie, nu corupţie”, "Hoţii la puşcărie”, "DNA să vină să vă ia”, "Hoţii, hoţii” şi "La închisoare, nu la guvernare”, mai strigă protestatarii de la Constanţa.

În jurul orei 19.00, ei au plecat în marş pe bulevardele din centrul Constanţei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Comments